America plănuiește un fond uriaș pentru mineralele rare
Statele Unite se pregătesc să lanseze un fond comun de investiții în valoare de până la 5 miliarde de dolari pentru susținerea proiectelor miniere internaționale. Parteneriatul ar urma să fie încheiat între DFC (Corporația pentru Finanțare a Dezvoltării Internaționale a SUA) – agenția guvernamentală americană care sprijină investițiile strategice în străinătate prin finanțări, împrumuturi și investiții directe, și compania newyorkeză de investiții Orion Resource Partners.
„Statele naționale trebuie să joace un rol mai activ pe piețele mineralelor critice”, a declarat Oskar Lewnowski, directorul executiv al Orion, într-un interviu pentru Bloomberg. El a îndemnat guvernele să urmeze modelul Chinei și să creeze rezerve strategice pentru a se proteja de șocurile din lanțul de aprovizionare.
Prioritate: cuprul și cobaltul
Fondul ar urma să fie organizat după același model ca un parteneriat anterior, în care Orion și fondul suveran de investiții ADQ din Abu Dhabi au contribuit împreună cu un total de 1,2 miliarde de dolari pentru investiții comune în proiecte miniere. Atât DFC, cât și Orion ar contribui cu sume egale, iar valoarea fondului ar putea fi majorată treptat până la un total de 5 miliarde de dolari.
SUA încearcă să-și consolideze controlul asupra aprovizionării cu resurse strategice precum cuprul, cobaltul și pământurile rare, pe fondul dominației Chinei în procesarea acestor materiale și al competiției mondiale pentru acces la zăcăminte.
Departamentul american al Apărării a lansat în august prima licitație pentru stocarea cobaltului de la sfârșitul Războiului Rece, iar în iulie a investit 400 de milioane de dolari în producătorul american de pământuri rare MP Materials, garantând un preț minim de achiziție pentru a-i proteja profiturile în perioadele de scădere a pieței.
Interes strategic pentru resursele Africii
Orion poartă deja negocieri pentru achiziționarea unui producător de cupru și cobalt din Republica Democrată Congo, țară care deține cele mai mari rezerve de cobalt din lume și este al doilea cel mai mare producător de cupru. O tranzacție similară cu o companie chineză de stat a eșuat în trecut, după ce guvernul congolez a refuzat s-o aprobe, presat de oficialii americani.
Se așteaptă ca DFC să devină un actor tot mai important în politica economică și externă a SUA, în special dacă va fi aprobată propunerea de dublare sau triplare a capacității sale de investiții, luna viitoare.