Americanii folosesc arme informatice împotriva Statului Islamic în Siria şi în Irak. "Comandament cibernetic" al armatei SUA

Americanii folosesc arme informatice în războiul împotriva grupării Stat Islamic (SI) în Irak şi în Siria, a anunţat secretarul Apărării Ashton Carter, relatează AFP în pagina electronică.

3505 afișări
Imaginea articolului Americanii folosesc arme informatice împotriva Statului Islamic în Siria şi în Irak. "Comandament cibernetic" al armatei SUA

Americanii folosesc arme informatice împotriva Statului Islamic în Siria şi în Irak (Imagini: Arhiva Mediafax Foto/Hepta)

"Folosim instrumente informatice pentru a slăbi capacitatea grupării Stat Islamic de a opera şi comunica pe câmpul de luptă virtual", a declarat Carter luni, într-o conferinţă de presă la Pentagon.

"Este vorba despre acţiuni care să conducă la pierderea încrederii în reţelele lor, despre a le supraîncărca reţelele pentru ca acestea să nu mai funcţioneze şi despre a face toate aceste lucruri care le întrerup capacitatea de a-şi comanda forţele şi de a-şi controla populaţia şi economia", a spus Carter.

Comandantul Statului Major Interarme Joseph Dunford, care a participat la această conferinţă de presă, a trasat o paralelă între asedierea fizică a SI în fiefuri ca Mosul (Irak) şi Rakka (Siria) şi asedierea în spaţiul cibernetic.

"Încercăm - fizic şi în acelaşi timp virtual - să izolăm gruparea Statul Islamic", a declarat Dunford.

Însă cei doi oficiali au refuzat să ofere mai multe detalii despre operaţiunile cibernetice ale armatei americane.

"Nu vrem" ca jihadiştii "să fie capabili să facă diferenţa" între perturbările legate de armamentul cibernetic american şi perturbările care nu au legătură cu acestea, a spus generalul Dunford.

Confidenţialitatea este cu atât mai importantă cu cât aceste arme cibernetice sunt "noi", "surprinzătoare" şi "utilizabile" totodată împotriva altor adversari decât SI, a subliniat la rândul său Carter.

Secretarul american al Apărării nu a precizat care sunt aceşti inamici.

Însă oficiali americani din domeniul Apărării au continuat să avertizeze, în ultimii ani, atât în legătură cu unele capacităţi ruse şi chineze în domeniul războiului reţelelor informatice, cât şi cu cele iraniene sau nord-coreene.

Statele Unite sunt pe cale să constituie o forţă de aproximativ 6.000 de militari specializaţi în războiul informatic, plasaţi pentru moment sub autoritatea amiralului Michael Rogers, directorul Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA), puternica agenţie de informaţii însărcinată cu spionajul electronic.

Acest "comandament cibernetic" al armatei americane, din care fac parte 133 de unităţi de luptă, este necesar să fie capabil să desfăşoare atât operaţiuni de apărare a reţelelor şi computerelor americane, cât şi să le atace pe cele ale inamicilor.

Pentagonul a fost, până în prezent, foarte discret în privinţa activităţilor acestor comandamente cibernetice, însă administraţia preconizează să suplimenteze cu 15% anvelopa destinată războiului informatic în cadrul bugetului Apărării pentru 2017, la 6,7 miliarde de dolari, reprezentând peste 1% din bugetul total al Apărării americane.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici