ANALIZĂ: Israelienii s-au orientat în ultimii ani spre dreapta, din cauza dezamăgirii şi a temerilor

După aproape 20 de ani de la Acordurile de la Oslo şi speranţele pe care acestea le-au generat în cadrul "generaţiei Rabin", numele premierului asasinat de către un extremist evreu în 1995, stânga israeliană este o umbră a ceea ce a fost în trecut.

Partidul Muncii, care număra 44 de deputaţi din 120 în 1993, în prezent mai are doar opt. El ar urma să obţină 16-17 mandate în alegerile legislative de marţi.

Blocul de centru, alcătuit din laburişti şi aliaţii lor, este creditat cu un pic peste 50 de mandate în urma scrutinului, faţă de aproximativ 67 câte ar obţine blocul de dreapta, sub egida premierului Benjamin Netanyahu, liderul Likud, cel mai important partid de dreapta.

Acest viraj spre dreapta al israelienilor se explică mai ales prin temerile lor faţă de incertitudinile geopolitice într-o regiune aflată în plin proces de transformare, în urma "primăverii arabe", dar şi prin dezamăgirea faţă de procesul de pace cu palestinienii, potrivit unor analişti.

"Există la nivelul celei mai mari părţi a populaţiei un sentiment de disperare, o lipsă de neîncredere tot mai mare faţă de cealaltă tabără (palestiniană), impresia că nu există un partener de negocieri", analizează politologul Yehoudit Auerbach de la Universitatea Bar Ilan.

În plus, preluarea puterii de către mişcarea islamistă Hamas în Fâşia Gaza, în iunie 2007, a accentuat neîncrederea opiniei publice israeliene.

Citeşte şi: BIOGRAFIE: Benjamin Netanyahu, "regele" fără rival al Israelului

"Prevalează ideea că momentul nu este favorabil unui progres în cadrul procesului de pace (considerat) potenţial periculos" pentru Israel, subliniază ea.

- "Absenţa tradiţiei democratice"

Dezintegrării taberei favorabile păcii i se adaugă o imigrare în masă dinspre fosta Uniune Sovietică, în anii '90 - un milion de ruşi -, care a modificat peisajul politic spre profitul extremei drepte, antiarabe şi xenofobe, care continuă să influenţeze scena politică.

"Imigraţia rusă s-a alăturat forţelor nedemocratice din Israel, deoarece nu avea o tradiţie democratică", subliniază Roman Bronfman, un fost deputat din cadrul unui partid de stânga reprezentând imigranţi rusofoni, formaţiune care nu mai există în prezent.

"Sigur, numeroşi dintre aceşti imigranţi, care au avut un impact demografic enorm, sunt integraţi, în prezent, în societatea israeliană, însă «votul rus» există în continuare", precizează Bronfman, originar din Ucraina.

"A doua generaţie votează mai mult cu partidele politice tradiţionale, dar o bună jumătate a comunităţii rusofone vrea, în continuare, să fie reprezentată în Knesset (Parlamnt) ca atare", recunoaşte el.

Majoritatea imigranţilor ruşi votează cu partidul naţionalist laic Israel Beiteinou (Israel casa noastră) condus de fostul ministru de Externe Avigdor Lieberman, originar din Republica Moldova.

Israel Beiteinou, care are în prezent 15 deputaţi, face listă comună cu Likud.

Plasat şi mai la dreapta, Căminul Evreiesc condus de Naftali Bennett, reprezentantul mişcării naţionaliste religioase, înregistrează un avans.

Însă categoriile de "stânga" şi "dreapta" descriu doar în mod imperfect evoluţia opiniei publice, subliniază politologul de la Bar Ilan.

"Astfel, în urmă cu 30 sau 40 de ani, mulţi (israelieni) spuneau că poporul palestinian nu există", explică Auerbach.

"În prezent, în afară de (cei din cadrul) dreptei celei mai extreme, majoritatea israelienilor, inclusiv (din cadrul) dreptei, acceptă existenţa poporului palestinian, iar unii sunt chiar pregătiţi să accepte un stat Palestina", subliniază ea.