Angajaţi ai companiei American Airlines, arestaţi pentru trafic de droguri

Un total de 23 de persoane, printre care opt angajaţi ai companiei American Airlines, au fost arestaţi la Puerto Rico şi Miami, în Florida, pentru trafic de cocaină, drogul fiind transportat la bordul unor avioane de linie, a anunţat, marţi, Departamentul American al Justiţiei.

25 afișări
Imaginea articolului Angajaţi ai companiei American Airlines, arestaţi pentru trafic de droguri

Angajaţi ai companiei American Airlines, arestaţi pentru trafic de droguri (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Potrivit actului acuzării, aceste persoane au "participat la un complot în vederea posesiei şi distribuţiei" a peste nouă tone de cocaină, transportând drogul la bordul aparatelor de zbor ale American Airlines.

Reţeaua a început să funcţioneze în 1999, când Wilfredo Rodriguez Rosado, unul dintre acuzaţi, a "recrutat şi organizat un grup de angajaţi ai American Airlines, pentru a se asigura că valize încărcate cu mai multe kilograme de cocaină" vor ajunge ilegal la bordul unor avioane ale companiei "şi transportate către diferite oraşe din Statele Unite".

Operaţiunea a fost condusă de Agenţia Antidrog americană (Drug Enforcement Agency, DEA), poliţia federală (FBI) şi poliţia din Puerto Rico, un stat liber asociat Statelor Unite.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici