Antonis Samaras recunoaşte victoria Syriza şi spune că respectă alegerea poporului grec

Publicat: 26 01. 2015, 00:16
Actualizat: 24 10. 2021, 11:28

„Felicitări”, a transmis Antonis Samaras după anunţarea rezultatelor parţiale, care conferă partidului radical Syriza un avans de 7 procente în faţa formaţiunii de centru-dreapta Noua Democraţie.

„Politica are bucurii şi necazuri”, a răspuns Alexis Tsipras, liderul Syriza, mulţumindu-i pentru felicitări.

„Poporul grec a vorbit, iar noi îi respectăm decizia”, a continuat Samaras. „Eu predau o ţară care este pe cale să iasă din criză, care este membră a Uniunii Europene şi a zonei euro; sper că viitorul guvern va păstra aceste realizări”, a spus Samaras.

„Poporul grec a făcut istorie, a lăsat în urmă austeritatea. Vom negocia cu creditorii internaţionali o nouă soluţie pentru Grecia şi pentru Europa”, a afirmat Tsipras.

Formaţiunea de extremă-stânga Syriza se clasează pe primul loc în scrutinul legislativ din Grecia, cu un scor de 35,73%, fiind urmată de partidul conservator Noua Democraţie, potrivit rezultatelor oficiale anunţate după numărarea a 40% din buletinele de vot.