Aproape 30 de morţi în Australia, din cauza unui val de căldură (Video)

Aproape 30 de persoane au murit din cauza celui mai grav val de căldură înregistrat în sudul Australiei de un secol, au anunţat sâmbătă autorităţile.

11 afișări
Imaginea articolului Aproape 30 de morţi în Australia, din cauza unui val de căldură (Video)

Aproape 30 de morţi în Australia, din cauza unui val de căldură (Imagine: Mediafa Foto/AFP)

Această caniculă este la originea a numeroase incendii de pădure din statul Victoria, unde mercurul termometrelor a depăşit vineri 43 de grade Celsius pentru a treia zi consecutiv.

Flăcările, care deja au distrus zece locuinţe şi 6.500 de hectare de teren, se apropiau de un transformator electric care alimentează Melbourne, al doilea oraş al ţării, conform pompierilor.

Cel puţin 22 de persoane, majoritatea de peste 70 de ani, au murit vineri la Adelaide din cauza căldurii, a indicat ministrul Sănătăţii din statul South Australia, John Hill.

Sâmbătă dimineaţă, serviciile de salvare au anunţat că s-au înregistrat şase noi decese, de asemenea cauzate de caniculă.

Numeroase linii electrice au fost întrerupte, iar peste 500.000 de locuinţe şi magazine din Melbourne au rămas fără electricitate vineri seara, după explozia unui releu electric din cauza căldurii.

Conform serviciilor de meteorologie australiene, acetse temperaturi extreme care au atins 48 de grade Celsius în unele locuri ar urma să continue şi săptămâna viitoare.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici