Prima pagină » Știri externe » Atac armat la o bază militară din SUA. Autorităţile anunţă că sunt mai multe victime

Atac armat la o bază militară din SUA. Autorităţile anunţă că sunt mai multe victime

Un atac armat s-a produs miercuri la o bază militară din SUA. Autorităţile anunţă că sunt mai multe victime. Baza militară a fost închisă.
Atac armat la o bază militară din SUA. Autorităţile anunţă că sunt mai multe victime

UPDATE:

Cinci militari au fost împuşcaţi miercuri la baza armatei din Fort Stewart, Georgia, a anunţat armata într-o postare pe reţelele de socializare.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Baza militară Fort Stewart din Georgia este închisă miercuri ca urmare a apariţiei unui atacator înarmat, a declarat un purtător de cuvânt pentru AP. Acesta a anunţat pe Facebook că „au fost raportate victime şi situaţia continuă”. Nu este clar dacă victimele includ răniţi, decese sau ambele.

Tot pe Facebook, reprezentanţii bazei militare au transmis personalului din zona închisă să „rămână înăuntru, să închidă şi să încuie toate ferestrele şi uşile”.

Situat la aproximativ 64 de kilometri sud-vest de Savannah, Fort Stewart este cel mai mare post al armatei la est de râul Mississippi. Găzduieşte mii de militari din Divizia a 3-a de Infanterie şi membri ai familiilor.

„Din cauza stării de izolare, toate porţile de la Fort Stewart sunt închise în prezent”, au transmis reprezentanţii armatei pe reţelele de socializare.

Guvernatorul Georgiei, Brian Kemp, este în contact cu forţele de ordine care intervin, au anunţat autorităţile.