Atac şocant al unui poliţist asupra familiei sale: Şi-a forţat soţia să privească cum încerca să-şi omoare copiii, înainte de a o ucide

Un fost inspector de poliţie şi-a omorât nevasta, pe care o suspecta că l-a înşelat, şi fiica de 6 ani la câteva zile după ce a fost concediat din postul în care a lucrat 16 ani.

2277 afișări
Imaginea articolului Atac şocant al unui poliţist asupra familiei sale: Şi-a forţat soţia să privească cum încerca să-şi omoare copiii, înainte de a o ucide

Atac şocant al unui poliţist asupra familiei sale: Şi-a forţat soţia să privească cum încerca să-şi omoare copiii, înainte de a o ucide

Toby Day (38 de ani) i-a atacat cu brutalitate pe toţi membrii familiei sale, din care mai făceau parte, în afară de soţia lui Samantha (38 de ani) şi de fiica Genevieve (6 ani), alţi doi copii, Adam (13 ani) şi Kimberley (15 ani). În urmă cu câteva zile, el fusese concediat deoarece a accesat computerele Poliţiei pentru a afla date personale despre un bărbat cu care credea că îl înşeală soţia sa.

Vecinii săi susţin că fostul poliţist, care nu i-a deranjat niciodată, şi-a forţat nevasta să se uite cum încerca să-şi omoare copiii, înainte de a o ucide pe aceasta şi a se sinucide apoi, informează Daily Mail. Aceştia îl caracterizează pe Toby Day ca fiind un "vecin perfect".

Cei doi copii ai săi care au scăpat cu viaţă în urma masacrului, Adam şi Kimberley, se află acum la spital, medicii afirmând că starea lor este stabilă.

În timpul atacului, Kimberley a reuşit să iasă din casă şi a sunat alarma, la puţin timp după aceea Poliţia sosind la faţa locului. Fata s-a adăpostit în şcoala primară în care mama sa a lucrat part-time, după ce şi-a dat demisia din Poliţie pentru a-şi creşte copiii.

Poliţiştii au fost martorii unei scene horror în momentul în care au ajuns la locuinţa soţilor Day, din Melton Mowbray, Leicestershire, găsindu-i pe Toby, Samantha, Genevieve şi Adam înjunghiaţi.

Masacrul a şocat comunitatea locală. Un prieten apropiat al lui Day, Nigel Keep, povesteşte că autorul crimelor era foarte deprimat după ce şi-a pierdut slujba şi că mai putea să-şi întreţină familia din economii doar câteva luni.

"Când am vorbit ultima dată, ştiam că este foarte deprimat. Tocmai părăsise Poliţia după 16 ani în care a servit-o şi, chiar dacă familia avea ceva economii, era la pământ. Avea capul plecat când vorbea cu mine, a fost o concediere controversată. Mi-a spus că şi şefii săi au fost şocaţi de cum s-a întâmplat", a mărturisit acesta.

"Nu mai era acelaşi Toby pe care l-am cunoscut şi m-a rugat să-i transmit dacă aud de vreo posibilitate de angajare. Cred că pierderea slujbei a dus la asta, dar nu ştii niciodată ce se întâmplă în spatele uşilor închise", a continuat el.

În februarie, Toby Day a anchetat un caz care ar fi putut să-l influenţeze în masacrul pe care l-a comis. Atunci, Aram Aziz, în vârstă de 32 de ani, şi-a ucis soţia şi cei doi copii înainte de a se sinucide.

Day fusese în trecut decorat pentru rezultatele extraordinare de la locul de muncă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici