ATAC TERORIST la o staţie de metrou din Londra: Un bărbat a înjunghiat trei persoane înainte de a fi arestat de Poliţie - VIDEO

Un bărbat a înjunghiat trei persoane într-o staţie de metrou din Londra înainte de a fi arestat de Poliţia londoneză. Poliţia a anunţat că tratează incidentul ca fiind unul "terorist".

19711 afișări
Imaginea articolului ATAC TERORIST la o staţie de metrou din Londra: Un bărbat a înjunghiat trei persoane înainte de a fi arestat de Poliţie - VIDEO

ATAC TERORIST la o staţie de metrou din Londra: Un bărbat a înjunghiat trei persoane înainte de a fi arestat de Poliţie (Imagine: The Guardian)

Un bărbat a suferit răni mai grave, dar viaţa lui nu este în pericol, a anunţat Poliţia londoneză, citată de CNN. Ceilalţi doi au suferit răni minore.

Suspecul a fost dus la o secţie de Poliţie din Londra.

Potrivit unor martori citaţi de presa britanică, suspectul a strigat "asta este pentru Siria" în timpul comiterii atacului.

În timp ce era luat de poliţie, suspectul a afirmat că atacul este "un răspuns la intervenţia (Marii Britanii) în Siria", relatează The Guardian.

Poliţia a fost anunţată la ora 7 după-amiaza (ora Londrei) că mai multe persoane au fost înjunghiate la staţia de metrou Leytonstone şi că un bărbat ameninţă în continuare cu cuţitul.

"Tratăm acest incident ca fiind unul terorist. Recomandăm cetăţenilor să rămână calmi, dar alerţi şi vigilenţi. Ameninţarea terorismului rămâne majoră, ceea ce înseamnă că un atac terorist se poate întâmpla în orice moment", a declarat comandantul Richard Walton, citat de CNN. 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici