ATACUL de la Fort Hood: Acuzatul în cazul celui mai sângeros eveniment dintr-o bază militară din SUA va căuta să obţină pedeapsa cu moartea

Fostul psihiatru al armatei americane Nidal Hasan, acuzat că a ucis 13 persoane la baza militară Fort Hood din Texas, va căuta să obţină pedeapsa capitală în cadrul procesului în care îşi asigură propria apărare, conform unui avocat.

1462 afișări
Imaginea articolului ATACUL de la Fort Hood: Acuzatul în cazul celui mai sângeros eveniment dintr-o bază militară din SUA va căuta să obţină pedeapsa cu moartea

Nidal Hasan (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

El riscă această pedeapsă dacă este găsit vinovat de atacul care s-a soldat de asemenea cu 12 răniţi în noiembrie 2009.

Locotenent-colonelul Kris Poppe a făcut presiuni asupra judecătoarei militare Tara Osborn pentru a îl împiedica pe Hasan să se reprezinte singur, aşa cum i-a fost autorizat, şi în schimb să i se permită să fie asistat în apărarea sa de către avocaţii din oficiu - aşa cum este el - pentru a îi permite acuzatului să se distanţeze de caz.

"Este clar că scopul său este de a înlătura orice obstacol şi barieră din calea pedepsei cu moartea", a subliniat Kris Poppe în faţa tribunalului în cea de-a doua zi a procesului.

"Dacă va hotărî să se lupte pentru a evita pedeapsa capitală, atunci noi "avocaţii" vom fi pregătiţi să îl apărăm", a adăugat acesta.

Însă Hasan, în vârstă de 42 de ani, l-a întrerupt pe avocat în avântul său, apreciind că vorbele sale sunt "o deformare a realităţii" şi a asigurat că nu încearcă se pară un martir.

Judecătoarea Osborn a evacuat apoi sala pentru a putea discuta în privat cu acuzatul despre această problemă, înainte de a încheia şedinţa.

Considerat a fi un "lup singuratic" al Al-Qaida, Hasan a recunoscut de mai multe ori că a ucis 13 persoane şi a rănit alte zeci la Fort Hood, însă codul militar îi interzice să negocieze o pedeapsă pledând vinovat.

Acuzatul, care se pregătea să plece în Afganistan înainte de atac, a declarat că a comis acest act pentru a îşi apăra fraţii musulmani împotriva unui război "ilegal" în această ţară.

Într-o scurtă declaraţie în deschiderea procesului său, Hasan a recunoscut din nou că este "atacatorul". "Noi, mujahedinii, suntem musulmani care sunt departe de a fi perfecţi şi care încearcă să stabilească o religie perfectă pe pământul lui Dumnezeu", a spus el. "Îmi cer scuze pentru greşelile pe care le-am făcut prin acest act".

După ce şi-a concediat avocaţii, Hasan a obţinut dreptul de a îşi asigura propria apărare. Acesta a declarat că intenţionează să cheme doar doi martori la bară. Peste 250 de indivizi trebuie, în schimb, să depună mărturie împotriva sa.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici