Beijingul percepe constelația de sateliți Starlink a companiei lui Elon Musk, SpaceX, drept un risc major pentru securitatea națională a Chinei, în special din cauza legăturilor strânse ale companiei cu armata și serviciile de informații americane.
În consecință, cercetători militari și universitari chinezi au propus, în zeci de articole științifice, tactici sofisticate de contracarare.
De la utilizarea de lasere spațiale montate pe submarine invizibile, până la sabotaj logistic și lansarea unor sateliți special construiți pentru atac.
Temerile Chinei au fost alimentate de modul în care Starlink a oferit avantaje tactice în conflicte precum cel din Ucraina, dar și de extinderea rețelei în peste 140 de țări, inclusiv în regiuni strategice precum India, Pakistan, Somalia și Republica Democrată Congo.
Cu peste 8.000 de sateliți activi, Starlink reprezintă aproximativ două treimi din totalul sateliților aflați în prezent pe orbită, iar SpaceX intenționează să lanseze zeci de mii în anii următori.
Propunerile chineze includ inclusiv dezvoltarea de sateliți cu propulsie cu ioni, capabili să se apropie de Starlink pentru a-i neutraliza, dar și metode mai indirecte, precum interferența cu lanțurile de aprovizionare ale SpaceX sau atacuri cibernetice.
La rândul său, China dezvoltă propria rețea de sateliți. Compania de stat China SatNet a lansat deja 60 din cei 13.000 de sateliți planificați în cadrul proiectului Guowang, iar o altă companie susținută de guvernul din Shanghai, Qianfan, are 90 de sateliți operaționali, vizând clienți din Asia, Orientul Mijlociu, Africa și America Latină.