Australia se pregăteşte pentru o extrădare a lui Julian Assange către SUA

Australia a confirmat sâmbătă că ambasada sa din Washington se pregăteşte de o posibilă extrădare a lui Julian Assange în Statele Unite, dar a minimizat aceste pregătiri, evocând o procedură obişnuită în scopul de a fi pregătită pentru orice eventualitate.

290 afișări
Imaginea articolului Australia se pregăteşte pentru o extrădare a lui Julian Assange către SUA

Julian Assange (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Ministrul australian al Comerţului, Craig Emerson, a declarat că ambasada australiană la Washington s-a "pregătit pentru posibilitatea unei extrădări" dar a pus accentul pe faptul că nu este nimic neobişnuit ca diplomaţii să se pregătească pentru toate situaţiile.

"Ambasada şi-a făcut treaba, pentru a fi în măsură să informeze Guvernul dacă se va dovedi că un demers în vederea extrădării este iminent. Nu există nicio dovadă privind un astfel de demers pentru moment", a explicat el pentru postul de televiziune australian ABC.

Aceste declaraţii au fost făcute după informaţiile oferite de presă sâmbătă, potrivit cărora diplomaţii australieni se aşteaptă ca Assange să poată face obiectul unei urmăriri în Statele Unite, în special pentru spionaj, din cauza acţiunilor site-ului său WikiLeaks.

Cotidianul australian The Age citează telegrame diplomatice obţinute sub acoperirea libertăţii de informaţie potrivit cărora Canberra nu are obiecţii faţă de o eventuală extrădare a lui Assange, care este cetăţean australian, şi a cerut Statelor Unite să fie avertizată în legătură cu o eventuală inculpare a lui Assange şi o cerere de extrădare.

Premierul australian şi ministrul de Externe au primit informaţii în legătură cu acest subiect, potrivit cotidianului australian.

Julian Assange a primit azil politic de la Ecuador, joi, el aflându-se în prezent în ambasada acestei ţări din Londra.

"Procesul judiciar îşi urmează cursul şi (...) Australia nu are vreun rol specific decât acela de a se asigura că Assange are un ajutor consular acceptabil, iar acest lucru este ceea ce oferim noi", a adăugat ministrul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici