Autorii atentatului din China sunt doi uiguri

Autorii atentatului din Kashgar, în provincia chineză Xinjiang, în care şi-au pierdut viaţa 16 poliţişti chinezi, sunt doi localnici care au pregătit atacul cel puţin o lună, a declarat marţi un oficial local.

32 afișări
Imaginea articolului Autorii atentatului din China sunt doi uiguri

Autorii atentatului din China sunt doi uiguri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În cadrul unei conferinţe de presă, principalul oficial al oraşului, Shi Dagang, secretar al filialei locale a Partidului Comunist, a confirmat informaţiile date publicităţii în presa chineză, potrivit cărora autorii atentatelor comise luni, care au fost arestaţi, sunt doi "terorişti" uiguri.

Uigurii, musulmani turcofoni, constituie principala etnie a provinciei Xinjiang, situată în extrema vestică a Chinei.

Cei doi autori au condus un camion în direcţia unui grup de aproximativ 70 de poliţişti, apoi au detonat două dispozitive explozive, a declarat Shi. Ei au pregătit atentatul cel puţin o lună şi au monitorizat strada unde a fost comis, a continuat el.

Cei doi autori, care sunt arestaţi, sunt din Kashgar. Unul este vânzător de legume, iar celălalt şofer de taxi, a precizat oficialul.

"În ceea ce priveşte aceste două persoane, este foarte clar că aparţin unor forţe teroriste agresive", a mai afirmat Shi.

Potrivit oficialului, unul dintre ei a avut o porţiune a braţului rănită de unul dintre dispozitivele explozive.

Atentatul s-a soldat cu moartea a 16 poliţişti şi rănirea altor 16, între care patru sunt înc continuare în stare critică, a mai spus el.

Shi a afirmat că explozibilul utilizat este similar celui descoperit în urmă cu un an în cadrul unei operaţiuni a forţelor de securitate chineze împotriva Mişcării islamice a Turkestanului oriental (ETIM), grupare uigură care figurează pe lista organizaţiilor teroriste a ONU.

Oficialul local nu a dorit să se pronunţe referitor la implicarea ETIM în atentatul de la Kashgar, subliniind că o anchetă este în curs de desfăşurare.

Cotidianul oficial chinez în limba engleză China Daily a anunţat în ediţia de marţi că gruparea ETIM este "probabil" responsabilă de comiterea atentatului de la Kashgar.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici