Autorităţile libiene nu au decis unde şi când va fi înhumat Muammar Kadhafi

Autorităţile de tranziţie libiene nu au luat încă o decizie privind data şi locul înhumării fostului lider Muammar Kadhafi, ucis joi la Sirt, a declarat vineri ministrul Informaţiilor din Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT).

143 afișări
Imaginea articolului Autorităţile libiene nu au decis unde şi când va fi înhumat Muammar Kadhafi

Autorităţile libiene nu au decis unde şi când va fi înhumat Muammar Kadhafi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu a fost luată nici o decizie în legătură cu înhumarea" şi nu a fost stabilit nici dacă trupul neînsufleţit va rămâne la Misrata, unde a fost transferat după deces, a precizat Mahmoud Chamam.

CNT anunţase joi seară, la câteva ore după moartea lui Kadhafi, că locul înhumării nu va fi dezvăluit.

Muammar Kadhafi, în vârstă de 69 de ani, a fost capturat joi, în timp ce încerca să părăsească oraşul Sirt, asediat de forţele noului regim libian. El a murit după ce a fost rănit în circumstanţe încă neclare. CNT afirmă că fostul lider a fost rănit în timpul unui schimb de focuri între susţinătorii săi şi combatanţii noului regim, declanşat după capturarea lui Kadhafi, care se ascunsese într-o conductă de canalizare.

BIOGRAFIE: Muammar Kadhafi, îndepărtat de la putere de revoluţie, după 42 de ani de putere

Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (UNHCR) a cerut vineri o anchetă pentru clarificarea circumstanţelor morţii fostului lider libian. "Circumstanţele nu sunt clare. Considerăm că este necesară o anchetă", a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Rupert Colville, invocând înregistrările video "foarte îngrijorătoare" publicate joi de presa internaţională.

În noaptea de joi spre vineri, trupul neînsufleţit al fostului lider libian s-a aflat într-o reşedinţă privată din oraşul Misrata.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici