Avertismentul lui Zelenski: Războiul Rusiei poate ajunge în Europa, dar şi în SUA

  • Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că trupele ucrainene nu sunt pregătite să se apere împotriva unei alte ofensive ruseşti de mare amploare.
  • Liderul de la Kiev avertizează că Vladimir Putin va duce războiul Rusiei până pe teritoriul NATO dacă nu va fi oprit.
  • Zelenski subliniază că lipsa aprovizionării de muniţie şi armament din partea Occidentului produce pierderi continue pe câmpul de luptă.
845 afișări
Imaginea articolului Avertismentul lui Zelenski: Războiul Rusiei poate ajunge în Europa, dar şi în SUA

Avertismentul lui Zelenski: Războiul Rusiei poate ajunge în Europa, dar şi în SUA

Preşedintele Volodimir Zelenski a avertizat, în cadrul unui interviu acordat CBS News, că Ucraina nu mai poate face faţă dacă pachetul de asistenţă militară din partea SUA continuă să întârzie.

Deşi în ultima perioadă s-a reuşit stabilizarea situaţiei pe front, Zelenski a făcut un nou apel către aliaţii occidentali ca să livreze muniţia necesară pentru a ţine piept ofensivei ruseşti, potrivit CBS News.

,,Nu am avut gloanţe, rachete de artilerie, o mulţime de lucruri diferite", a spus el, punctând faptul că maşinăria de război a Kremlinului, care aprovizionează constant trupele ruseşti pe front, a condus la distrugerea unor sate.

Zelenski: ,,Zeci de miliarde de dolari rămân în SUA"

Potrivit preşedintelui Zelenski, armata ucraineană are cea mai mare nevoie de sistemele de apărare antiaeriană Patriot şi de mai multă artilerie, aspect care a fost punctat inclusiv de către ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, în cadrul unui interviu pentru Politico. Deşi este recunoscător pentru sprijinul de miliarde de dolari din partea SUA pe care ţara sa l-a primit până acum, el a punctat că producţia, banii şi taxele rămân, în mare parte, tot pe teritoriul american.

,,Da, este un sprijin uriaş care vine la noi, dar avem nevoie [de el]", a adăugat preşedintele.

În cadrul interviului acordat pentru CBS News, Volodimir Zelenski a vorbit şi despre faptul că Moscova încearcă în multe situaţii să dea vina pe Ucraina, inclusiv în cazul atacului terorist de la sala de concerte Crocus City, care a fost revendicat de către gruparea ISIS.

,,Foloseşte acest lucru doar pentru singurul obiectiv de a justifica faptul că Ucraina nu există", a declarat Zelenski în cadrul interviului.

Războiul Rusiei ,,poate ajunge în Europa, dar şi în Statele Unite"

Liderul de la Kiev a avertizat că dacă Ucraina va pierde războiul, Vladimir Putin nu se va opri în acest punct, ci va continua ofensiva, pentru că scopul acestuia este de a readuce fosta Uniune Sovietică la gloria sa imperială şi la graniţele sale geografice.

,,Pentru el, noi suntem un satelit al Federaţiei Ruse. În acest moment, suntem noi, apoi Kazahstan, apoi statele baltice, apoi Polonia, apoi Germania. Cel puţin jumătate din Germania", a spus el, reiterând un avertisment cu privire la ceea ce el consideră a fi intenţiile pe viitor ale lui Putin.

,,Această agresiune – şi armata lui Putin – poate ajunge în Europa, iar atunci cetăţenii Statelor Unite, soldaţii Statelor Unite, vor trebui să protejeze Europa, pentru că ei sunt membri NATO", a completat Zelenski.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici