Avionul Angelei Merkel, redirecţionat spre Lisabona, din cauza norului de cenuşă vulcanică

Avionul cancelarului german Angela Merkel, care se întorcea dintr-o vizită în Statele Unite, a fost redirecţionat, vineri, spre Lisabona, din cauza închiderii aeroporturilor germane ca urmare a norului de cenuşă generat de erupţia vulcanică din Islanda, au declarat surse oficiale.

18 afișări
Imaginea articolului Avionul Angelei Merkel, redirecţionat spre Lisabona, din cauza norului de cenuşă vulcanică

Avionul Angelei Merkel, redirecţionat spre Lisabona, din cauza norului de cenuşă vulcanică (Imagine: Mediafax Foto)

Avionul său, de tip Airbus, venind din California şi care avea destinaţia Berlin, a aterizat în jurul orei locale 15.30 (17.30, ora României) pe aeroportul din Lisabona, unde Merkel a fost primită de prim-ministrul Jose Socrates, au declarat surse din cadrul Guvernului portughez.

"Cancelarul va petrece noaptea la Lisabona", a anunţat ambasada Germaniei, refuzând să facă precizări suplimentare.

La rândul său, ministrul german al Apărării Karl-Theodor zu Guttenberg, rămas din cauza norului de cenuşă în Uzbekistan, după o călătorie în Afganistan, a plecat din Termez, deplasându-se la Istanbul, potrivit unui purtător de cuvânt al ministerului său.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici