Avionul implicat în accidentul de la Madrid era un model vechi, dar sigur

Avionul de tip McDonnell Douglas MD-80, aparatul care s-a prăbuşit, miercuri, pe aeroportul Baraja din Madrid, provocând moartea a cel puţin 145 de pasageri, este considerat un model vechi, dar considerat, în general, unul sigur.

179 afișări
Imaginea articolului Avionul implicat în accidentul de la Madrid era un model vechi, dar sigur

Avionul implicat în accidentul de la Madrid era un model vechi, dar sigur (Imagine: Mediafax/AFP)

Avionul cu două motoare se află în dotarea companiilor aeriene americane de aproape 30 de ani, fiind supus doar unor intervenţii minore de mentenanţă la începutul acestui an.

Aparatul a început recent să fie scos din dotarea operatorilor aerieni, dar nu din cauza siguranţei, ci a consumului ridicat de carburanţi.

"A trecut mult timp de când un astfel de avion a avut un accident", a declarat Richard Aboulafia, analist aerospaţial în cadrul companiei Teal Group. "Consumă mai mult în comparaţie cu alte modele, dar au standarde de siguranţă foarte ridicate", a adăugat acesta.

Modelul prăbuşit miercuri la Madrid era vechi de 15 ani şi putea transporta până la 172 de pasageri pe distanţe de până la 2.700 de kilometri.

Aparatul de tip McDonnell Douglas MD-80 a intrat în serviciu în anul 1980 iar ultimul avion a fost livrat la comandă în anul 1999, la doi ani după ce compania Boeing a cumpărat McDonnell Douglas.

În total, 1.191 de avioane au fost livrate unui număr de 60 de companii aeriene, din acestea 977 fiind în continuare în serviciu, potrivit World Airliner Census, inventar publicat de revista Flight International.

Potrivit companiei Boeing, avionul de tip MD-80 este peste media înregistrată la nivelul celorlalte aparate de zbor în ceea ce priveşte standardele de siguranţă.

"Rata accidentelor fatale este de 0,34 la un milion de decolări", faţă de media de 0,9 înregistrată la alte modele, a declarat Jim Proulx, purtătorul de cuvânt al companiei Boeing. Acesta lucru înseamnă un accident grav la trei milioane de decolări.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici