Ban Ki-moon: Bashar al-Assad trebuie adus în faţa justiţiei dacă a recurs la arme chimice

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a apreciat, joi, la Bagdad că preşedintele sirian Bashar al-Assad ar trebui "adus în faţa justiţiei" dacă a recurs la arme chimice împotriva rebelilor.

298 afișări
Imaginea articolului Ban Ki-moon: Bashar al-Assad trebuie adus în faţa justiţiei dacă a recurs la arme chimice

Ban Ki-moon (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Oricine utilizează arme chimice va trebui adus în faţa justiţiei", a declarat Ban, ca răspuns la o întrebare a unui jurnalist în cadrul unei Ban Ki-moon:conferinţe de presă cu premierul irakian Nuri al-Maliki.

Aceste arme "vor avea consecinţe foarte grave asupra populaţiei", a insistat secretarul general al ONU.

"Mi-am exprimat îngrijorarea faţă de Guvernul sirian şi i-am trimis o scrisoare preşedintelui Assad în urmă cu două zile", pentru a-l avertiza în privinţa utilizării acestor arme, a adăugat el.

Comunitatea internaţională este din ce în ce mai îngrijorată de evoluţia conflictului sirian şi se teme în special de utilizarea de către regimul preşedintelui Bashar al-Assad a armelor chimice împotriva rebeliunii. Un oficial american a afirmat luni că Damascul amestecă deja componentele necesare folosirii militare a gazului sarin, un neurotoxic mortal.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici