Beijingul cere Washingtonului să anuleze întâlnirea dintre Barack Obama şi Dalai Lama

China a cerut, vineri, Statelor Unite să anuleze întâlnirea programată la 18 februarie între preşedintele american, Barack Obama, şi Dalai Lama, liderul tibetan în exil, pentru a evita deteriorarea relaţiilor deja tensionate.

14 afișări
Imaginea articolului Beijingul cere Washingtonului să anuleze întâlnirea dintre Barack Obama şi Dalai Lama

Barack Obama, preşedintele SUA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Cerem Statelor Unite să înţeleagă caracterul foarte sensibil al dosarului tibetan, să îşi respecte cu scrupulozitate angajamentul faţă de apartenenţa Tibetului la China şi opoziţia faţă de «independenţa tibetană»", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului Ma Zhaoxu.

China mai solicită Washingtonului să "anuleze imediat decizia eronată privind întâlnirea între preşedintele Obama şi Dalai Lama", a continuat el.

Ma Zhaoxu a reamintit opoziţia ţării sale faţă de "orice întâlnire între liderii americani şi Dalai Lama", exprimată deja încă de zilele trecute.

China a "adresat deja un protest formal Statelor Unite faţă de această decizie", a precizat Ma.

Joi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Statelor Unite, Robert Gibbs, a prezentat data întâlnirii prevăzute între preşedintele american, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2009, şi cel care a primit aceeaşi distincţie cu 20 de ani înainte.

Liderul tibetan, care s-a exilat în India în 1959, nu a fost primit de preşedintele american cu ocazia unei deplasări precedente în Statele Unite în octombrie 2009, pentru a menaja Beijingul înaintea primei vizite a lui Obama în China o lună mai târziu. Această concesie i-a atras liderului de la Casa Albă critici din partea militanţilor pentru apărarea drepturilor omului.

Relaţiile între Washington şi Beijing s-au degradat puternic în ultimele săptămâni.

China, care consideră Taiwanul o provincie rebelă, a suspendat la sfârşitul lui ianuarie schimburile militare cu Statele Unite şi a anunţat "sancţiuni corespunzătoare împotriva companiilor americane implicate" după ce administraţia Obama a încheiat un contract de armament în valoare de peste 6,4 miliarde de dolari cu autorităţile de la Taipei.

Cele două ţări trebuie să soluţioneze şi o serie de diferenduri de ordin comercial, cum este ameninţarea Google de a părăsi China, sau abordările diplomatice diferite, în special în dosarul nuclear iranian.

China continuă să privilegieze calea dialogului, în timp ce Statele Unite doresc aplicarea de noi sancţiuni.

Dosarul tibetan este un subiect curent de fricţiuni între Beijing şi puterile occidentale.

La sfârşitul lui 2008 şi începutul lui 2009, relaţiile între Franţa şi China au cunoscut patru luni de turbulenţe din cauza întâlnirii din luna decembrie 2008 între preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi Dalai Lama.

Beijingul asigură că Tibetul este parte a Chinei din secolul al XIII-lea, afirmaţie contestată de Guvernul tibetan în exil.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici