Belarusul va răspunde cu "măsuri proporţionale" sancţiunilor UE

Belarusul va răspunde sancţiunilor europene cu măsuri "adecvate" şi "proporţionale", a anunţat luni Ministerul de Externe, la scurt timp după ce UE a decis să interzică acordarea de vize preşedintelui Aleksandr Lukaşenko şi altor 157 de apropiaţi ai săi.

29 afișări
Imaginea articolului Belarusul va răspunde cu "măsuri proporţionale" sancţiunilor UE

Belarusul va răspunde cu "măsuri proporţionale" sancţiunilor UE (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Tensiunile cu Uniunea Europeană, aceasta nu este alegerea noastră. În orice caz, decizia UE obligă Belarusul să ia măsurile adecvate şi proporţionale (...), pentru a consolida suveranitatea statului şi a păstra stabilitatea" în ţară, a adăugat ministerul într-un comunicat.

Uniunea Europeană a decis luni să îngheţe conturile şi să interzică acordarea vizelor de intrare pe teritoriul european preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko şi altor 157 de apropiaţi ai acestuia, din cauza măsurilor de represiune adoptate împotriva opozanţilor regimului, a declarat un diplomat european.

În afară de Lukaşenko, miniştrii Afacerilor Externe din cadrul UE reuniţi la Bruxelles au decis să îi sancţioneze pe doi dintre fiii săi, Viktor şi Dmitri, precum şi pe ministrul Apărării, Iuri Jadobin, şi directorul KGB (poliţia secretă) din Belarus, Vadim Zaiţev.

"Cerem Uniunii Europene să abandoneze această logică a confruntării", precizează ministerul belarus, adăugând că politica de "presiune asupra Belarusului nu are nicio perspectivă".

Sancţiunile UE, deja decise în principiu la începutul lunii, depindeau de eventuala eliberare a unor membri ai opoziţiei. Dar în locul concesiilor, Belarusul a preferat să ameninţe cu represalii, amintind implicit că o parte a gazului rusesc destinat Uniunii Europene trece pe teritoriul său.

UE a renunţat să impună sancţiuni economice suplimentare Minskului, cum ar fi blocarea ajutoarelor pentru cooperare, aşa cum propuneau Suedia şi Polonia. Cei 27 de reprezentanţi ai ţărilor membre UE nu au ajuns la niciun consens pe această temă.

Reales în decembrie pentru un al patrulea mandat, cu aproape 80 la sută din sufragii, Lukaşenko, aflat la putere în ultimii 16 ani, a reprimat fără menajamente opoziţia care denunţa fraude. Au fost arestate peste 600 de persoane, printre care şapte candidaţi la alegerile prezidenţiale. Statele Unite şi UE au condamnat sever această represiune.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici