Bilanţul incendiilor de vegetaţie din Australia a ajuns la 12 morţi / Mii de persoane evacuate

Mii de oameni s-au refugiat pe plaje din cauza incendiilor de vegetaţie din sud-estul Australiei, în urma cărora până în acest moment au murit 12 persoane, iar alte cinci sunt date dispărute, au anunţat autorităţile, potrivit site-ului agenţiei Dpa.

433 afișări
Imaginea articolului Bilanţul incendiilor de vegetaţie din Australia a ajuns la 12 morţi / Mii de persoane evacuate

Bilanţul incendiilor de vegetaţie din Australia a ajuns la 12 morţi/Mii de persoane evacuate

Cele mai noi victime sunt doi bărbaţi, tată şi fiu, care au decedat încercând să-şi protejeze locuinţa aflată în apropierea satului Cobargo, la 380 de kilometri sud de Sydney, a anunţat un oficial din cadrul serviciului de pompieri din statul australian New South Wales. Un alt bărbat este dat dispărut în aceeaşi zonă.

Bilanţul incendiilor, izbucnite în urmă cu două luni, a ajuns la 12 morţi, printre care şi trei pompieri voluntari.

Mai multe oraşe de coastă din New South Wales au fost încercuite de incendii, inclusiv orăşelul Batemans Bay, la 277 de kilometri sud de Sydney, unde, potrivit relatărilor, patru locuinţe au fost mistuite de flăcări în cursul nopţii.

Locuitorii din sud-estul statului New South Wales au fost sfătuiţi să se refugieze pe plaje.

Din cauza incendiilor, principalele şosele la sud de Sydney au fost închise, dar şi drumurile care merg spre Alpii Australieni.

În statul Victoria, aproximativ 4.000 de turişti din oraşul Mallacoota, la 500 de kilometri est de Melbourne, s-au refugiat pe plaje marţi dimineaţă, din cauza incendiilor de vegetaţie care s-au apropiat de coastă.

Australia este afectată de mai multe luni de puternice incendii de vegetaţie. Peste 3,4 milioane de hectare de vegetaţie au ars, aproximativ o mie de case au fost distruse şi nouă persoane, printre care şi doi pompieri voluntari, au murit în urma acestor incendii.

Incendiile au fost favorizate de faptul că Australia s-a confruntat în ultimele luni cu temperaturi foarte ridicate. Temperatura maximă medie în toată ţara a fost de 40,9 grade Celsius pe data de 17 decembrie, depăşind orice record de temperatură înregistrat vreodată, a anunţat biroul meteorologic australian.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici