Bilanţul victimelor furtunii din Grecia creşte la 15. Intemperia a produs cele mai mari pagube din istorie

Echipele de salvare greceşti au recuperat duminică trupurile neînsufleţite ale încă patru persoane în centrul Greciei, ridicând la 15 numărul morţilor în urma celei mai intense furtuni din ţară de la începutul înregistrărilor, în 1930.

1453 afișări
Imaginea articolului Bilanţul victimelor furtunii din Grecia creşte la 15. Intemperia a produs cele mai mari pagube din istorie

Sursa foto: Facebook

Alte două persoane sunt încă dispărute, potrivit autorităţilor citate de Reuters.

Furtuna Daniel a devastat Grecia timp de trei zile începând de marţi, la sfârşitul celei mai călduroase veri înregistrate vreodată.

Furtuna a lăsat în urma sa case şi poduri prăbuşite, şcoli distruse, şosele afectate şi stâlpi de electricitate doborâţi. Animalele s-au înecat, iar culturile din câmpia fertilă a Tesaliei au fost distruse.

O femeie în vârstă de 88 de ani şi doi bărbaţi, de 58 şi 65 de ani, au fost găsiţi duminică morţi în apropierea oraşului Karditsa, una dintre cele mai afectate zone. Ulterior, echipele de salvare au găsit cadavrul unui bărbat în vârstă de 42 de ani în zona Volos.

Locuitorii afectaţi de inundaţii au fost transportaţi pe calea aerului sau transferaţi în bărci de salvare în întreaga regiune.

Până în prezent, peste 4.250 de persoane au fost evacuate, au declarat autorităţile, eforturile fiind concentrate asupra satelor din apropierea oraşului Larissa şi din apropierea râului Pineios.

Premierul Kyriakos Mitsotakis a vizitat duminică seară principalul centru de operaţiuni din Tesalia şi a anunţat că un mix de măsuri de ajutor financiar va fi oferit celor afectaţi de furtună.

El a declarat că prioritatea statului este "să vindece rănile grave pe care le-a lăsat această calamitate".

Mitsotakis se va întâlni marţi, la Strasbourg, cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. El a declarat că doreşte să se asigure că Grecia poate obţine fonduri suplimentare pentru a face faţă impactului furtunii, a cărei amploare, a spus el, "a fost dincolo de orice predicţie".

Potopul din Grecia a urmat unui uriaş incendiu de vegetaţie în nordul ţării.

În ultimele săptămâni, fenomene meteorologice extreme au lovit întreaga lume, cu inundaţii în Scandinavia, în sud-estul Europei şi în Hong Kong. India a avut cea mai secetoasă lună august de la începutul înregistrărilor, în urmă cu mai bine de un secol.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici