BIO: Autorul atacului din Arizona, un tânăr care manifesta o obsesie pentru Gabrielle Giffords

Tânărul acuzat că a deschis focul sâmbătă asupra unei membre a Camerei Reprezentanţilor, omorând şase persoane în Arizona, este autorul unor texte în mare parte incoerente, dar exprimând obsesia sa de a intra în contact cu Gabrielle Giffords, potrivit autorităţilor.

39 afișări
Imaginea articolului BIO: Autorul atacului din Arizona, un tânăr care manifesta o obsesie pentru Gabrielle Giffords

BIO: Autorul atacului din Arizona, un tânăr care manifesta o obsesie pentru Gabrielle Giffords (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În condiţiile în care Statele Unite, în stare de şoc după acest atac, se întrebau duminică dacă motivele lui Jared Loughner, în vârstă de 22 de ani, erau politice, primele elemente ale anchetei îl descriau mai degrabă ca fiind un băiat solitar şi agitat, cu posibile probleme mintale.

O fotografie a sa din liceu arată un tânăr cu părul lung şi des şi zâmbind uşor. Colegii săi de clasă au descris spirala negativă în care se afla chiar înainte de a fi exmatriculat de la facultate anul trecut.

"Cred că a căzut treptat într-o criză psihotică. Ceva în el s-a rupt. Nu a fost tot timpul aşa", a scris Caitie Parker, una din colegele sale de liceu, pe site-ul Twitter.

Ea îşi aminteşte că Jared Loughner îmbrăţişase idei de stânga şi aprecia grupul punk Anti-Flag. El vorbea de multe ori de teorii apocaliptice care programau sfârşitul lumii în 2012, pe baza profeţiilor Maya.

Textele tânărului publicate pe Internet dezvăluie fascinaţia sa pentru ideologii extreme. El cita printre cărţile sale preferate "Manifestul Partidului Comunist", al lui Marx şi Engels, şi lucrarea "Mein Kampf", scrisă de Hitler.

Eseurile sale luau uneori forma unor exerciţii de logică, expunând o idee înainte de a propune o concluzie. El vorbea, frecvent şi de multe ori în mod confuz, despre crearea unei noi monede.

Una dintre activităţile sale preferate era "visarea cu ochii deschişi". "Ambiţia mea este de a-i informa pe visătorii cu ochii deschişi în legătură cu o nouă monedă. În câteva zile, veţi şti că sunt un visător cu ochii deschişi!", declara el.

Jared Loughner a fost inculpat duminică pentru două omoruri şi trei tentative de omor - printre care şi cea împotriva lui Gabrielle Giffords, membră a Camerei Reprezentanţilor, grav rănită la cap -, după masacrul care a costat sâmbătă viaţa a şase persoane în timpul unei reuniuni politice în parcarea unui supermarket.

Se pare că aceasta nu a fost prima oară când acuzatul o urmărea pe Giffords. Potrivit depoziţiei unui agent FBI, anchetatorii au găsit la domiciliul atacatorului o scrisoare a lui Giffords adresată lui Loughner, prin care îi mulţumea că a asistat la una din reuniunile sale în 2007.

Într-un seif, anchetatorii au mai găsit şi un plic pe care erau scrise cuvintele: "Am plănuit totul", "Asasinatul meu", numele "Giffords" şi ceea ce pare a fi semnătura atacatorului.

Într-un interviu duminică pentru Fox News, şeriful comitatului Pima, Clarence Dupnik, a citat o altă scrisoare a acuzatului, în care el scria că "o va ucide pe această femeie îngrozitor de bună".

Dupnik a declarat că Giffords era ţinta tânărului. "Nu mai e nicio îndoială pentru noi că a fost gestul unui atacator izolat şi cu probleme foarte mari", a spus el.

Potrivit acuzării, Loughner şi-a cumpărat arma dintr-un magazin din Tucson în luna noiembrie. Cu două luni înainte, Pima Community College îl exmatriculase, conducerea solicitând o autorizare psihiatrică prin care să se dovedească faptul că acesta nu reprezintă un pericol pentru alte persoane.

Într-un e-mail reprodus de Washington Post, studenta Lynda Sorenson avertizase că tânărul ar putea fi "unul dintre acei (indivizi) a căror fotografie o vedem în ziare, după ce au pătruns într-o sală de clasă cu o armă automată".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici