Blocajul de pe canalul Suez s-a încheiat, la cinci zile după ce nava Ever Given a fost repusă în circulaţie. Autorităţile au deschis o anchetă

  • Ultimele nave blocate de gigantica navă-container Ever Given pe Canalul Suez pe 23 martie au traversat această arteră navigabilă.
  • Peste 400 de nave au fost în aşteptare la ambele capete ale canalului, când Ever Given, de 400 m lungime, a eşuat pe diagonala canalului.
  • Oficialii au deschis o investigaţie asupra incidentului, iar rezultatele vor fi făcute publice la începutul săptămânii viitoare.
697 afișări
Imaginea articolului Blocajul de pe canalul Suez s-a încheiat, la cinci zile după ce nava Ever Given a fost repusă în circulaţie. Autorităţile au deschis o anchetă
Ultimele nave blocate de gigantica navă-container Ever Given pe Canalul Suez pe 23 martie au traversat această arteră navigabilă, spun autorităţile canalului, relatează BBC.
 
Peste 400 de nave au fost în aşteptare la ambele capete ale canalului, când Ever Given, de 400 m lungime, a eşuat pe diagonala canalului, din cauza vântului puternic însoţit de o furtună de nisip.
 
Dar Autoritatea Egipteană a Canalului Suez spune că traficul maritim a fost deblocat acum.
 
Ultimele 61 de nave, din cele 422 care stăteau la coadă şi care transportau 26 de milioane de tone de mărfuri, au trecut sâmbătă.
 
Oficialii au deschis o investigaţie asupra incidentului, iar rezultatele vor fi făcute publice la începutul săptămânii viitoare.
 
Rezultatele ar putea avea repercusiuni juridice majore, deoarece diferite părţi încearcă să recupereze costurile reparaţiilor la navă şi canal, precum şi operaţiunea de salvare.
 
Aproximativ 12% din comerţul global trece prin canalul de 193 km (120 de mile), care leagă Marea Mediterană de Marea Roşie şi oferă cea mai scurtă legătură maritimă între Asia şi Europa.
 
Un total de 85 de nave, care transportau marfă cântărind 4,2 milioane de tone, au trecut sâmbătă prin canal în ambele sensuri, a declarat într-un comunicat Autoritatea Canalului Suez (SCA).
 
Luni, 29 martie, nava Ever Given a fost repusă în circulaţie. „Astăzi, egiptenii au reuşit să pună capăt crizei navei blocate în Canalul Suez, în ciuda complexităţii tehnice enorme care înconjoară acest proces”, declara preşedintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici