Britanicul Stephen O'Brien, numit în funcţia de coordonator ONU al operaţiunilor umanitare

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon l-a numit pe parlamentarul britanic Stephen O'Brien în funcţia de coordonator al operaţiunilor umanitare, pe fundalul unei controverse cu privire la păstrarea acestui post la nivel înalt de către britanici, relatează AP.

80 afișări
Imaginea articolului Britanicul Stephen O'Brien, numit în funcţia de coordonator ONU al operaţiunilor umanitare

Britanicul Stephen O'Brien, numit în funcţia de coordonator ONU al operaţiunilor umanitare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

O'Brien, un avocat, care s-a născut în Tanzania, aduce în această funcţie o "experienţă vastă în diplomaţia multilaterală şi internaţionalism", competenţe din afaceri şi management şi peste 20 de ani de experienţă în domeniile dezvoltării internaţionale şi sănătăţii, a declarat luni Ban Ki-moon.

El a fost reprezentantul special al premierului britanic David Cameron pentru Sahel începând din 2010 şi a fost distins în 2014 cu Champions Action Award pentru leadershipul de care a dat dovadă în mobilizarea campaniei de luptă împotriva malariei şi unor boli tropicale neglijate.

Parlamentarul urmează să o înlocuiască pe Valerie Amos, o membră respectată a Camerei Lorzilor, foarte apreciată de către secretarul general. Ban Ki-moon şi-a exprimat "cea mai profundă recunoştinţă" pentru serviciile sale în cadrul ONU şi pentru pledoaria sa în favoarea celor mai săraci oameni din lume.

Amos, care a deţinut postul ca subsecretar general pentru afaceri umanitare şi coordonator al ajutorului de urgenţă începând din 2010, a supervizat atât eforturile în cele mai grave crize din ultima perioadă, în Siria, Irak, Sudanul de Sud sau Republica Centrafricană, cât şi în alte numeroase crize provocate de conflicte şi dezastre naturale. Ea l-a înlocuit în funcţie pe alt britanic, John Holmes.

După ce Amos şi-a anunţat demisia, voci au îndemnat la o deschidere şi o transparenţă mai mari în alegerea succesorului britanicei, exclusiv pe criterii de merit şi nu pentru că va reprezenta unul dintre cei cinci membri permanenţi în Consiliul de Securitate. Potrivit unor reguli nescrise şi în mod tradiţional, fiecare dintre Cei Cinci - Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie şi Franţa - obţin posturi la nivel înalt în cadrul Secretariatului ONU.

Premierul britanic David Cameron a optat iniţial să o înlocuiască pe Amos cu fostul secretar de stat conservator Andrew Lansley, a cărui lipsă de experienţă a fost criticată de către organizaţiile în domeniu. Ulterior, Londra a nominalizat alţi doi candidaţi, inclusiv pe O'Brien. De asemenea, a existat o listă scurtă pe care se aflau şi nume din afara Marii Britanii, potrivit unor diplomaţi de la ONU care au solicitat protecţia anonimatului.

Grupul pentru campanii globale Avaaz, care a lansat în ianuarie o campanie prin care viza să-l determine pe Cameron să retragă nominalizarea lui Lansley şi pe Ban Ki-moon să facă numiri pe bază de merit, a apreciat că dintre cele trei nominalizări britanice a lui O'Brien a fost cea mai bună. Dar a adăugat că, potrivit unui sondaj, doar 8% dintre cei 200 de membri ai personalului ONU care sunt totdată membri Avaaz chestionaţi considerau că cei trei candidaţi britanici sunt calificaţi pentru post.

"În contextul în care există o lume de experţi umanitari din care să se aleagă, această numire arată că acordarea posturilor la nivel înalt în ONU este bazată în continuare pe culoarea paşapoartelor şi nu pe calitatea CV-urilor", apreciază Avaaz.

"Pentru binele lumii, acest sistem vechi de favorizarea a politicului în detrimentul meritocraţiei este necesar să înceteze", subliniază grupul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici