Spaţiul aerian bulgar, închis complet duminică dimineaţă, a fost redeschis la ora 9.30 GMT (12.30, ora României) pentru survol la altitudini de peste 8.000 de metri, însă aeroporturile rămân închise.
Aeroportul din Sofia a anunţat că platformele aeroportuare vor fi redeschise începând de duminică, de la ora 18.00 GMT (21.00, ora României), însă Ministerul Transporturilor nu a confirmat informaţia.
Institutul meteorologic a apreciat că, deasupra teritoriului bulgar, „concentraţia de cenuşi vulcanice la nivelurile superioare ale atmosferei ar trebui să fie redusă”. Norul va ajunge în cursul serii în unele regiuni din nord-estul ţării, însă acesta ar urma să fie transportat de vânt în direcţia sud-est, a declarat meteorologul Ghergana Kozinarova.
La rândul său, Croaţia a deschis spaţiul aerian în zonele de sud şi centru ale coastei Adriatice, redeschizând aeroporturile din Dubrovnik, Split şi Zadar. Conform autorităţii croate pentru controlul zborurilor, spaţiul aerian din nord-vestul ţării, care include şi regiunea Zagrebului, rămâne închis.
În Bosnia, autorităţile au decis să redeschidă spaţiul aerian la sud de paralela 44, permiţând şi funcţionarea aeroportului din Sarajevo. Cu toate acestea, toate cursele de pe acest aeroport au fost anulate, deoarece destinaţiile se află în zone cu trafic aerian suspendat.