"Cea mai mare îngrijorare a mea este că anumite state afirmă «ne-am săturat de Afganistan şi ne gândim să ne retragem»", a declarat Bush, referitor la rolul aliaţilor NATO şi Australiei în această ţară.
"Obiectivul meu este de a ajuta (statele aliate) să găsească o misiune pe care să o poată îndeplini cu uşurinţă şi să le conving că va fi nevoie de timp pentru ca această experienţă democratică în Afganistan să funcţioneze", a adăugat Bush, salutând contribuţia trupelor britanice, canadiene, daneze, australiene şi "ale altor state" în regiune.
Pentagonul a anunţat luni că trupele americane au început analizarea planurilor lor în Afganistan, în timp ce ţara, aflată în pericol de a cădea pradă violenţelor talibanilor, a experimentat cel mai sângeros an din 2001 până în prezent.