Canada anunţă că va construi obiective militare în zona arctică

Premierul canadian, Stephen Harper, a anunţat, vineri, construirea unui port şi a unor facilităţi militare în zona Arctică, în scopul afirmării suveranităţii Canadei asupra Pasajului de Nord-Vest din Oceanul Arctic, relatează AFP.

4 afișări
Imaginea articolului Canada anunţă că va construi obiective militare în zona arctică

Canada anunţă că va construi obiective militare în zona arctică

Anunţul îşi propune să semnaleze faptul că autorităţile canadiene "exercită o prezenţă reală, în creştere şi pe termen lung în Arctic", a declarat Harper, aflat la Resolute Bay, în teritoriul Nunavut din nordul extrem al ţării.

Guvernul canadian "înţelege că primul principiu al suveranităţii în zonă constă în exercitarea acesteia", în caz contrar riscând să îşi piardă drepturile, a spus el.

Premierul canadian a adăgat că la Nanisivik, unde se află o veche mină de zinc, urmează să fie construit un port, în nordul insulei Baffin. De asemenea, la Resolute Bay - localitate aflată pe insula Cornwallis, pe traseul Pasajului de Nord-Vest - va fi instalat un centru militar de antrenament pentru condiţii de iarnă.

Cele două obiective au ca scop principal consolidarea controlului canadian asupra pasajului de Nord-Vest, o rută maritimă care asigură legătura între Atlantic şi Pacific şi care devine mai uşor accesibilă ca urmare a încălzirii climatice.

Autorităţile de la Ottawa consideră că această rută, care trece printre insule canadiene, se află în apele sale teritoriale, dar mai multe ţări, inclusiv Statele Unite, apreciază că ar fi situată în apele internaţionale.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici