- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Healthcare Trends
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
Candidaturile la alegerile prezidenţiale din Egipt vor putea fi depuse începând din 10 martie
Candidaturi la funcţia de preşedinte al Egiptului urmează să fie depuse începând din 10 martie, cu o lună mai târziu decât s-a prevăzut, a anunţat luni preşedintele Înaltei Comisii Electorale egiptene pentru alegeri prezidenţiale.

Candidaturile la alegerile prezidenţiale din Egipt vor putea fi depuse începând din 10 martie (Imagine: Arhiva Mediafax foto/AFP)
"Depunerea candidaturilor pentru alegerile prezidenţiale va începe pe 10 martie", a anunţat Faruq Sultan, citat de agenţia oficială Mena.
La finalul acestui scrutin, armata, aflată în prezent la conducerea ţării, urmează să predea puterea autorităţilor civile, după mai bine de un an de la revoluţia care a condus la îndepărtarea de la putere a fostului preşedinte Hosni Mubarak.
Un membru al Comisiei, Abdel Moez Ibrahim, a precizat că această dată a fost decisă prin consultare cu armata.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Evoluția pandemiei de COVID-19 în lume. Țările din Europa care se pregătesc pentru valul trei
-
Sorin Cîmpeanu, despre 1 Martie: „Nu e un pericol păstrarea tradiţiei de a oferi o floare sau un mărţişor”
-
Aleksei Navalnîi a fost transferat într-un alt penitenciar. Anunţul autorităţilor ruse
-
COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Ia-ţi paşaport de vaccinare, arată că îţi pasă!
"Consiliul Suprem al Forţelor Armate (CSFA) a cerut astăzi (luni), într-o reuniune cu membrii Înaltei Comisii Electorale pentru alegeri prezidenţiale, ca alegerile (prezidenţiale) să aibă loc rapid şi ca depunerea candidaturilor să fie deschisă cât mai devreme posibil", a declarat el pentru cotidianul guvernamental Al-Ahram.
"Momentul cel mai potrivit este data de 10 martie, deoarece în acel moment alegerile pentru Shura (Camera superioară consultativă) vor fi încheiate", a adăugat el. În prezent, în Egipt au loc alegeri, un proces care a început de la sfârşitul lui noiembrie.
La finalul acestui scrutin, Parlamentul ales urmează să numească 100 de membri ai unei Adunări Constituante care va redacta viitoarea lege fundamentală a Egiptului, în timp ce vor fi organizate primele alegeri prezidenţiale de la îndepărtarea lui Mubarak de la putere, potrivit unui calendar stabilit de armată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




TACATACA.PROSPORT.RO

CANCAN.RO

