Un oficial al Casei Albe a anunțat, luni, că președintele american Donald Trump este dispus să semneze legislația privind impunerea de sancțiuni împotriva Rusiei, atâta timp cât își păstrează autoritatea finală de decizie asupra oricăror astfel de măsuri.
Informația vine în contextul în care președintele american a declarat duminică seara reporterilor că este „de acord” ca republicanii să lucreze la un proiect de lege pentru impunerea de sancțiuni asupra țărilor care fac afaceri cu Rusia, în contextul eșecului negocierilor privind un acord de pace, scrie Reuters.
De asemenea, Trump a spus că legislatorii ar putea accepta sugestia sa de a adăuga Iranul la măsurile de sancționare. În aceste condiții, comentariile lui Trump de duminică ar putea deschide calea pentru ca legislația privind sancțiunile să avanseze în Congres.
Senatorul Lindsey Graham și reprezentantul SUA Brian Fitzpatrick au sponsorizat proiectul de lege pentru impunerea de sancțiuni asupra țărilor care fac afaceri cu Rusia, inclusiv cumpărătorii de energie exportată de aceasta.
Potrivit oficialului de la Casa Albă citat de Reuters, Trump „a dat de înțeles” că este pregătit să susțină legislația. Totuși, cu o condiție: Casa Albă va insista asupra unei formulări specifice care să garanteze că Trump păstrează controlul asupra sancțiunilor, a spus oficialul.
„Pentru Casa Albă și pentru președinte a fost întotdeauna important ca pachetul de sancțiuni să conțină o clauză care să garanteze că președintele are autoritatea finală de decizie în ceea ce privește sancțiunile”, a spus oficialul. „Atâta timp cât această clauză este inclusă, cred că președintele ar fi dispus să semneze proiectul de lege”.