Casa Albă avertizează asupra riscurilor atacurilor ruse asupra navelor din Marea Neagră

Preşedinţia Statelor Unite a avertizat că armata rusă ar putea lansa atacuri asupra navelor comerciale din Marea Neagră care se deplasează spre Ucraina, informează agenţia Reuters.

1070 afișări
Imaginea articolului Casa Albă avertizează asupra riscurilor atacurilor ruse asupra navelor din Marea Neagră

Sursa foto: AP / Mediafax Foto

Adam Hodge, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Siguranţă Naţională de la Casa Albă, a declarat că serviciile secrete americane au informaţii că Rusia instalează mine în apropierea porturilor ucrainene.

Administraţia de la Kiev a propus, miercuri, acordarea de către Naţiunile Unite a unui mandat pentru patrule internaţionale pe Marea Neagră, prin colaborarea cu Turcia şi Bulgaria, în scopul continuării exporturilor de cereale, pe fondul ameninţărilor Rusiei. Mihailo Podoliak, consilier în cadrul Preşedinţiei Ucrainei, a declarat că este necesar un mandat din partea Naţiunilor Unite pentru crearea unei misiuni de escortare a navelor care transportă cereale din Ucraina pe Marea Neagră. "Ar trebui să obţinem un mandat ONU pentru crearea de patrule militare", cu participarea unor state riverane, precum Turcia şi Bulgaria, a declarat Mihailo Podoliak.

Rusia a anunţat că, începând de joi, va considera ţinte legitime navele care circulă pe Marea Neagră spre sau dinspre porturi din Ucraina. "Navele vor fi considerate ca fiind potenţial militare. Drept consecinţă, ţările care le acordă pavilion acestor nave vor fi considerate ca fiind implicate în conflictul ucrainean de partea regimului de la Kiev. Anumite zone maritime din nord-vestul şi sud-estul apelor internaţionale ale Mării Negre sunt declarate în mod temporar zone periculoase pentru navigaţie", a avertizat Ministerul rus al Apărării.

Rusia a anunţat luni suspendarea Acordului cu Ucraina privind transporturile de cereale pe Marea Neagră, un tratat garantat de Turcia şi de Naţiunile Unite.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a semnalat că el poate continua transporturile de cereale pe Marea Neagră fără acordul Rusiei. Însă Moscova a avertizat asupra riscurilor continuării transporturilor de cereale pe Marea Neagră în lipsa garanţiilor de securitate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici