Casa Albă cere acţiuni urgente în faţa schimbărilor climatice

Casa Albă a cerut acţiuni "de urgenţă" în faţa schimbărilor climatice, dezvăluind, marţi, situaţia efectelor actuale şi previzibile ale acestui fenomen în Statele Unite.

216 afișări
Imaginea articolului Casa Albă cere acţiuni urgente în faţa schimbărilor climatice

Casa Albă cere acţiuni urgente în faţa schimbărilor climatice (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

Locuinţe şi infrastructuri ameninţate, ecosisteme bulversate, sectoare întregi ale economiei constrânse să se adapteze: acest raport, care este rezultatul activităţii de patru ani a sute de climatologi şi alţi oameni de ştiinţă, se vrea un instrument pedagogic pentru a ajuta americanii să reacţioneze la aceste schimbări, a precizat preşedinţia într-un comunicat.

Preşedintele Barack Obama, care a promis multe în acest dosar în timpul campaniei electorale înainte de a se lovi de instransigenţa Congresului în acest domeniu, ar urma să se exprime marţi pe tema climei în cursul unei serii de interviuri televizate, potrivit Executivului.

Un rezumat de circa 100 de pagini al raportului anticipează critici din partea "climatoscepticilor", enunţând mai multe exemple argumentate şi ilustrate ale realităţii acestui fenomen şi mai ales ale originii sale umane.

Acest raport compilează date deja publicate, în special despre concentrarea tot mai mare a gazelor cu efect de seră în atmosferă, caracterul din ce în ce mai violent al fenomenelor meteorologice şi creşterea nivelului oceanelor care, dacă nu va fi oprită, va conduce la distrugerea unor zone joase precum Florida (sud-est) sau Delt fluviului Mississippi în Louisiana (sud).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici