Cât a crescut cota de încredere a lui Obama după moartea lui ben Laden

Cota de încredere a preşedintelui american, Barack Obama, a crescut cu 11 puncte procentuale după operaţiunea americană în care Osama ben Laden a fost ucis, potrivit unui sondaj CBS/New York Times, publicat miercuri.

1292 afișări
Imaginea articolului Cât a crescut cota de încredere a lui Obama după moartea lui ben Laden

Cât a crescut cota de încredere a lui Obama după moartea lui ben Laden (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit acestei anchete lunare realizate după raidul efectuat în noaptea de duminică spre luni de un comando american împotriva liderului al-Qaida, în Pakistan, 57 la sută dintre americanii intervievaţi spun că aprobă activitatea preşedintelui american, faţă de 46 la sută la începutul lui aprilie.

Obama înregistrează cele mai bune rezultate în ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului: 72 la sută dintre respondenţi afirmă că au încredere în el pe această temă. Iar 61 la sută aprobă felul în care gestionează situaţia în Afganistan, o creştere de 17 puncte în raport cu ianuarie.

Specialiştii anticipaseră o astfel de creştere a cotei preşedintelui, dar au avertizat asupra caracterului său efemer. Cota predecesorului lui Obama, George W. Bush, a crescut de asemenea în decembrie 2003, când Saddam Hussein a fost capturat, înainte de a scădea luna următoare.

Alte sondaje au confirmat creşterea cotei de încredere a lui Obama, dar mai modestă: Washington Post şi institutul Pew o evaluează la 56 la sută, cu nouă puncte în plus într-o lună, în timp ce potrivit CNN/Opinion Research, ea este de 52 la sută, faţă de 48 la sută la începutul lui aprilie. Sondajul cotidian Gallup o evaluează la 47 la sută, cu un punct procentual mai mult.

În privinţa problemelor economice, considerate capitale pentru realegerea lui Obama în 2012, sondajul CBS/New York Times nu îi acordă decât o cotă de încredere de 34 la sută, în scădere cu patru puncte faţă de aprilie.

Acest sondaj, efectuat pe un eşantion de 532 de persoane, prin telefon, luni şi marţi, s-a interesat şi de opinia americanilor privind ameninţarea teroristă şi războiul din Afganistan, după moartea lui ben Laden.

Astfel, 62 la sută dintre persoanele chestionate consideră că eliminarea liderului al-Qaida se va traduce printr-o creştere a ameninţării teroriste pe termen scurt şi numai 5 la sută afirmă că ea va scădea.

Americanii sunt mai optimişti pe termen lung: 27 la sută cred că ameninţarea teroristă va creşte şi 26 la sută că va scădea. Dar 41 la sută cred că ea va rămâne identică.

Aproape jumătate (48 la sută) dintre respondenţi cred că acum trebuie redus contingentul militar american din Afganistan, o promisiune a lui Obama care trebuie să înceapă să se concretizeze în iulie. Doar 6 la sută spun că trebuie trimişi mai mulţi militari şi 40 la sută se pronunţă pentru o stabilitate a efectivelor.

Întrebaţi dacă consideră că misiunea principală în Afganistan este îndeplinită odată cu moartea lui Osama ben Laden, 32 la sută dintre respondenţi spun că da, iar 64 la sută cred că nu.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici