Cazul fetiţei din tabăra de romi din Grecia: În Bulgaria, presupuşii părinţi ai micuţei Maria au şi alţi copii blonzi

Soţii de etnie romă Atanas şi Saşa Rusev, care trăiesc în Bulgaria şi sunt suspectaţi că şi-ar fi vândut fetiţa născută în Grecia unui cuplu de romi, au şi alţi copii la fel de blonzi ca Maria şi care chiar seamănă cu aceasta.

1610 afișări
Imaginea articolului Cazul fetiţei din tabăra de romi din Grecia: În Bulgaria, presupuşii părinţi ai micuţei Maria au şi alţi copii blonzi

Cazul fetiţei din tabăra de romi din Grecia: În Bulgaria, presupuşii părinţi ai micuţei Maria au şi alţi copii blonzi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Atanas, în vârstă de trei ani, cu pielea albă şi părul foarte blond, din ghetoul rom din Nikolaevo, în Bulgaria, ar putea fi fratele micuţei Maria, găsită într-o tabără de romi din Grecia şi probabil vândută de mama sa cu 250 de euro unui cuplu rom.

Cu picioarele goale, Penka, o fetiţă în vârstă de doi ani cu ochii albaştri şi obraji rumeni, îmbrăcată într-o rochiţă în pofida faptului că este răcoare, este la fel de blondă ca fratele ei şi seamănă destul de bine cu Maria.

Cei doi copii romi, fratele lor şi două surori adolescente, precum şi o mătuşă, se fac remarcaţi printre cei 700 de locuitori ai ghetoului din Nikolaevo (centrul Bulgariei), dar nu surprind pe nimeni din comunitatea lor.

Surpriza este creată de interesul presei deoarece părinţii - Atanas şi Saşa Rusev - au fost audiaţi joi de poliţie pentru a explica de ce au abandonat-o în 2009 pe Maria, născută în Grecia. Ei sunt suspectaţi că ar fi părinţii micuţei Maria, "îngerul blond", vândută unui cuplu de romi, potrivit suspiciunilor autorităţilor elene.

Parchetul bulgar a deschis, joi, o anchetă pentru abandonarea unui copil în legătură cu investigaţiile desfăşurate în Grecia.

"Atanas şi Saşa sunt bruneţi, dar noi avem doi unchi blonzi şi unii dintre copii sunt ca ei", explică Filip Rusev, fratele lui Atanas Rusev.

"Soţii Rusev au fost în Grecia la cules de ardei, ilegal, fără contract". Când s-a născut fiica lor, ei nu puteau obţine acte de identitate pe numele ei pentru a o aduce în Bulgaria. Costa scump. Prin urmare, au lăsat-o la o familie", a explicat Anton Kolev, un văr.

Sensibili, vecinii povestesc cum Saşa Rusev a început să plângă când a văzut-o la televizor pe misterioasa Maria, găsită într-o tabără de romi din Grecia.

"Mama a spus: copilul ăsta este al meu", mărturiseşte Fanka Rusev, în vârstă de 12 ani, una dintre fiicele mai mari, care se ocupă de cei mici în absenţa părinţilor.

Potrivit poliţiei, Saşa Rusev a declarat că a recunoscut la televizor cuplul de romi la care a lăsat bebeluşul în Grecia, iar anchetatorii au decis să efectueze teste ADN pentru a stabili dacă există vreo legătură de rudenie între familia Rusev şi Maria.

La întoarcerea de la interogatoriu, în cursul zilei de joi, Saşa Rusev, o femeie brunetă, slabă şi epuizată suspină: "Nu sunt sigură că această Maria este fiica mea, dar s-ar putea. Şi mai ales, eu nu am vândut-o! Dacă ar fi fost aşa, am mai fi trăit astfel?".

Soţii Rusev, în vârstă de 35 şi, respectiv, 38 de ani, locuiesc cu cinci dintre cei nouă copii ai lor, într-o cameră în care singurul mobilier este reprezentat de o sobă pe lemne şi un pat dublu. Părinţii, şomeri, trăiesc din ajutor social şi munci ocazionale.

Ghetoul rom nu are canalizare, iar locuitorii se plâng de inundaţii frecvente. Casele sunt sărăcăcioase, înconjurate de grămezi de gunoaie, iar iluminatul nu există. Ei mănâncă pâine, fasole şi cartofi.

"În acest cartier suntem aproape toţi analfabeţi. Măcar copiii merg la şcoală, dar nu şi iarna, pentru că nu avem cu ce să îi îmbrăcăm", regretă Anton Kolev.

Alocaţiile de şomaj se ridică la 40 de leva (21 de euro) pe lună, iar cele pentru copii la 35 de leva (18 euro) de copil. Culesul plantelor medicinale, predarea obiectelor din fier vechi pentru reciclare, totul este bun pentru a câştiga câţiva bănuţi.

Astfel, unii nu cred că familia Rusev şi-a cedat gratuit copilul în Grecia. "Au primit 200-300 de euro ca să se întoarcă în Bulgaria", asigură un vecin care a lucrat ca muncitor în Grecia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici