Comisia Europeană lansează procedura de sancţionare a Austriei din cauza alocaţiilor copiilor imigranţilor/ REACŢIA Vienei

Comisia Europeană a înştiinţat joi Austria că a declanşat procedura care poate conduce la sancţionare din cauza legii privind indexarea alocaţiilor copiilor imigranţilor comunitari.

6082 afişări
Imaginea articolului Comisia Europeană lansează procedura de sancţionare a Austriei din cauza alocaţiilor copiilor imigranţilor/ REACŢIA Vienei

"Comisia Europeană a decis astăzi să trimită Austriei o scrisoare de înştiinţare formală. Este vorba de noua lege prin care cetăţenii UE care lucrează în Austria sunt vizaţi de indexarea alocaţiilor familiale şi deducerilor fiscale în cazul în care copiii locuiesc în străinătate", a transmis Comisia Europeană într-un comunicat.

"Piaţa comună europeană este bazată pe corectitudine şi tratament egal. Nu există angajaţi de rang secund în UE. Atunci când angajaţii străini contribuie la sistemul de securitate în acelaşi mod ca şi cei locali, trebuie să primească aceleaşi beneficii, inclusiv atunci când copiii locuiesc în străinătate. Nu există copii de rang secund în UE", a declarat Marianne Thyssen, comisarul UE pentru Ocuparea forţei de muncă, Afaceri sociale, Aptitudini şi Mobilitatea muncii.

Austria respinge criticile Comisiei Europene în cazul alocaţiilor copiilor imigranţilor

Austria consideră că noua lege privind alocaţiile copiilor imigranţilor este compatibilă cu reglementările comunitare, a transmis joi Juliane Bogner-Strauss, ministrul austriac al Familiei, după ce Comisia Europeană a anunţat lansarea procedurii de sancţionare.

"Continuăm să considerăm că soluţia aleasă este compatibilă cu dreptul european", a declarat Juliane Bogner-Strauss pentru agenţia de presă APA.

Pe 7 ianuarie, Juliane Bogner-Strauss a respins criticile Bucureştiului privind indexarea alocaţiilor copiilor imigranţilor, afirmând că România, în calitatea de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene, trebuie să aibă o poziţie "neutră". Pentru o ţară care exercită Preşedinţia Consiliului UE, "ar fi normal să adopte poziţia unui coordonator onest şi să acţioneze cât mai neutru posibil", declara Juliane Bogner-Strauss, conform unui comunicat citat de site-ul DiePresse.com. România deţine Preşedinţia Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019.

"Indexarea alocaţiilor aduce mai multă corectitudine. În acest caz nu este vorba de salariu sau de asigurări sociale. Toţi părinţii primesc acelaşi procentaj raportat la nivelul de trai şi toţi părinţii din UE, din Spaţiul economic european şi din Elveţia sunt trataţi egal", a argumentat Bogner-Strauss.

Anterior, ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, afirma, la Digi 24, că indexarea alocaţiilor copiilor nerezidenţi ai angajaţilor din Austria reprezintă un caz clar de discriminare, iar Guvernul ia în considerare să se adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).

Comisia Europeană a înştiinţat joi Austria că a declanşat procedura de sancţionare în acest caz.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici