O statuie a Fecioarei Maria, înaltă de 55,6 metri, a fost inaugurată în satul polonez Konotopie, în cadrul unei ceremonii la care au participat sute de persoane, potrivit Euronews.
Evenimentul a inclus o slujbă catolică, muzică tradițională poloneză și elicoptere care au împrăștiat petale de trandafiri roșii peste mulțime.
Monumentul, care are o înălțime de 55,6 metri, este considerat cea mai înaltă statuie a Fecioarei Maria din Europa.
La ceremonia de inaugurare a participat și fostul președinte polonez și lider al mișcării anticomuniste Solidaritatea, Lech Walesa. Acesta a declarat că statuia marchează încheierea unui drum început prin credința sa catolică.
Monumentul a fost comandat de cuplul local Roman și Grażyna Karkosik, care au spus că acesta a fost construit ca expresie a recunoștinței față de Dumnezeu. Autoritățile locale speră ca statuia să devină atât loc de pelerinaj, cât și atracție turistică.