Cel puţin 13 morţi în confruntări produse în Siria. Erdogan ameninţă cu intensificarea operaţiunilor

Cel puţin 13 persoane au fost ucise, vineri, în confruntări militare produse în nordul Siriei între combatanţi kurzi şi grupuri insurgente susţinute de Turcia, iar preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, ameninţă cu intensificarea operaţiunilor militare, informează cotidianul Le Figaro.

4211 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 13 morţi în confruntări produse în Siria. Erdogan ameninţă cu intensificarea operaţiunilor

Confruntările militare au avut loc în zonele Al-Bab şi Hassake între grupul kurd Forţele Democratice Siriene (FDS) şi insurgenţi susţinuţi de Ankara.

Conform organizaţiei Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cel puţin nouă civili au fost ucişi în Al-Bab, în regiunea Alep, iar alţi 30 au fost răniţi.

În regiunea Hassake, aflată sub controlul grupurilor insurgente kurde, au fost ucişi patru copii, iar alţi 11 au fost răniţi.

În contextul noilor confruntări, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat vineri că armata turcă ar putea intensifica operaţiunile pe teritoriul Siriei, deşi susţine că Ankara nu este interesată de teritoriul sirian.

Armata turcă ocupă zone din Siria situate de-a lungul frontierei comune, iar Erdogan ameninţă că ar putea fi lansată oricând o nouă operaţiune împotriva grupurilor kurde.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici