Cel puţin 67 de persoane au murit într-un accident de pe un şantier din China - FOTO

Cel puţin 67 de persoane au decedat în urma prăbuşirii unui bloc energetic, aflat în cursul procesului de construire, al unei centrale electrice situată în oraşul chinez Fengcheng, informează presa locală, citată de ziarul Daily Mail.

1991 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 67 de persoane au murit într-un accident de pe un şantier din China - FOTO

Cel puţin 67 de persoane au murit într-un accident de pe un şantier din China

UPDATE 13:24 Cel puţin 67 de persoane au decedat în urma prăbuşirii unei schele la o centrală electrică din estul Chinei, iar alţi doi muncitori au fost răniţi în timp ce unul este căutat de echipele de salvare, relatează The Associated Press, citând presa de stat.

Postul chinez de televiziune CCTV a anunţat că peste 100 de poliţişti s-au alăturat eforturilor de salvare a muncitorilor blocaţi după ce o platformă de lucru instalată la o centrală electrică s-a prăbuşit joi dimineaţa.

ŞTIRE INIŢIALĂ Platforma unui turn de răcire s-a prăbuşit la primele ore ale dimineţii, blocând un număr necunoscut de persoane sub aceasta.

Echipe de intervenţie, 32 de maşini de pompieri şi 212 membri ai personalului militar, au sosit la faţa locului. .

A fost confirmat decesul a cel puţin 40 de persoane, numărul acestora putând creşte în situaţia în care nu se cunoaşte cifra exactă a celor blocaţi sub dărâmături.

Cinci muncitori răniţi au fost transportaţi la spital pentru a fi trataţi.

Se presupune că aproximativ 68 de persoane se aflau pe şantierul de construcţie în momentul producerii accidentului.

Construcţia a două blocuri energetice pe bază de cărbune ale centralei electrice Ganneng Fengcheng a început în iulie 2015, urmând ca încheierea lucrărilor să aibă loc la începutul anului 2018.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici