Cel puţin 700 de persoane ameninţate de un incendiu, evacuate de pe o plajă din Ibiza

Un incendiu a distrus duminică aproximativ 20 de hectare de vegetaţie, pe insula spaniolă Ibiza, şi a impus evacuarea a cel puţin 700 de persoane, care riscau să fie blocate de flăcări pe o plajă, a anunţat postul public de televiziune TVE.

25 afișări
Imaginea articolului Cel puţin 700 de persoane ameninţate de un incendiu, evacuate de pe o plajă din Ibiza

Cel puţin 700 de persoane ameninţate de un incendiu, evacuate de pe o plajă din Ibiza (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

Incendiul a impus evacuarea a "cel puţin 700 de persoane care riscau să rămână blocate pe plaja golfului Benirras", în nordul acestei insule din Arhipelagul Balearelor, potrivit TVE, care citează centrul regional de urgenţă.

O parte dintre persoane au fost evacuate pe mare, din cauza dificultăţilor de acces pe uscat, au precizat salvatorii, care au anunţat că nu existau răniţi între persoanele evacuate.

Incendiul, care continua să fie activ duminică seara, s-a apropiat de zona unde erau parcate vehiculele turiştilor, iar "aproximativ 20 de maşini ar fi putut fi avariate de flăcări", a precizat TVE.

Toţi pompierii din Ibiza au fost mobilizaţi pentru combaterea incendiului, iar insula vecină, Mallorca, a trimis ajutoare.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici