Cel puţin şapte morţi în Spania, în urma prăbuşirii unui imobil

Cel puţin şapte persoane au murit, în noaptea de duminică spre luni, în urma prăbuşirii unui imobil în Palma de Mallorca, în arhipelagul spaniol Baleare, în Marea Mediterană, a anunţat o purtătoare de cuvânt a primăriei oraşului.

24 afișări
Imaginea articolului Cel puţin şapte morţi în Spania, în urma prăbuşirii unui imobil

Cel puţin cinci morţi în Spania, în urma prăbuşirii unui imobil (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Şapte persoane au decedat, patru bărbaţi şi trei femei. Printre victime se află o tănără în vârstă de 16 ani", potrivit unui bilanţ provizoriu furnizat de o purtătoare de cuvânt a primăriei oraşului Palma. Potrivit acesteia, operaţiunile de căutare au continuat în cursul zilei.

Cel puţin alte două persoane (un bărbat şi o femeie) au fost rănite, potrivit aceleiaşi surse.

Prăbuşirea acestui imobil, unde locuiau oficial opt persoane, a avut loc la ora 24.30 (01.30 ora României). Din cauza prăbuşirii, dar şi ca măsură de precauţie, s-a hotărât evacuarea a şase imobile din apropiere în care locuiesc 50 de persoane.

Cauzele incidentului încă nu se cunosc, dar martorii au auzit o explozie puternică înainte de prăbuşirea clădirii.

Potrivit serviciului de urbanism al primăriei din Palma, "nici o anchetă (referitoare la o eventuală infracţiune, n.red) nu viza" această clădire construită în 1959.

În urma accidentului, 75 de pompieri şi 75 de poliţişti locali, dar şi din cadrul poliţiei naţionale participă la operaţiunile de salvare.

La ora locală 13.00 (14.00, ora României), a fost respectat un minut de reculegere cu ocazia unei şedinţe extraordinare la primăria din Palma, care a decretat trei zile de doliu începând de miercuri.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici