:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro//wp-content/uploads/images/1/3614/15084442/1-tren-deraiat-600x336.jpg) 
Incidentul s-a produs în apropiere de localitatea Dalfsen, în urma căruia cel puţin două persoane au murit, au anunţat oficiali olandezi.
Trenul a lovit un utilaj mecanic care traversa şinele de cale ferată, a deraiat şi a ajuns în câmp.
Primarul localităţii Han Noten a anunţat că cel puţin o persoană a murit în accident, dar nu se ştie exact câte persoane au fost rănite.
Potrivit martorilor, mecanicul de tren ar fi murit în urma coliziunii, dar decesul acestuia nu a fost confirmat încă de operatorul feroviar Arriva.
Primarul a declarat că circa 15 persoane se aflau la bordul trenului în momentul coliziunii, care a avut loc în jurul orei locale 08.45 (09.45 – ora României), relatează presa olandeză.