Cele două Corei negociază reuniunea familiilor separate de război

Coreea de Sud şi Coreea de Nord negociază, miercuri, reluarea reuniunilor familiilor separate de război, un subiect sensibil ai cărui critici acuză Phenianul că îl foloseşte ca monedă de schimb în disputa sa cu Seulul.

564 afișări
Imaginea articolului Cele două Corei negociază reuniunea familiilor separate de război

Cele două Corei negociază reuniunea familiilor separate de război (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Oficialii din cele două ţări s-au întâlnit miercuri dimineaţă în satul de frontieră Panmunjom - unde a fost semnat în 1953 armistiţiul care pune capăt ostilităţilor - pentru a fixa data a ceea ce ar fi prima reuniune a familiilor separate, din 2010 şi până în prezent.

"Vom face tot ce ne va sta în putinţă pentru a reveni cu veşti bune pentru familiile separate", a declarat presei şeful delegaţiei sud-coreene, Lee Duck-Hang, înainte de plecarea sa către Panmunjom.

Un acord ar fi un prim semn de calmare a tensiunilor între cei doi inamici, care încearcă de mai mulţi ani să găsească un numitor comun pentru a coopera şi a atenua tensiunile.

Dar precedentele tentative în acelaşi dosar au eşuat. În august, negocierile între Phenian şi Crucea Roşie sud-coreeană s-au încheiat fără vreun acord.

Sute de persoane, izolate de o parte şi de alta a frontierei timp de şase decenii, ar fi trebuit să se reunească în luna următoare.

Candidaţii selecţionaţi erau pregătiţi să meargă în staţiunea montană Kumgang, pe teritoriul nord-coreean, când Phenianul a anulat totul, sub pretextul "ostilităţii" manifestate de Seul.

O răzgândire de ultim minut nu este exclusă nici de această dată, Coreea de Nord fiind nemulţumită de exerciţiile militare programate între Statele Unite şi Coreea de Sud la sfârşitul lui februarie.

Din 2000, circa 17.000 de coreeni din sud sau din nord şi-au putut îmbrăţişa rudele de care nu mai ştiau nimic.

Războiul a despărţit numeroase familii, iar unii dintre coreeni au murit fără să îi mai vadă vreodată pe cei dragi.

Aproximativ 71.000 de persoane, dintre care jumătate au peste 80 de ani, aşteaptă în Coreea de Sud să îşi revadă rudele.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici