Ceremonie funerară pentru Osama ben Laden, la bordul unui portavion american

O ceremonie funerară pentru Osama ben Laden s-a derulat la bordul portavionului american Carl-Vinson, în Marea Oman, cu respectarea tradiţiilor musulmane, înainte ca trupul său să fie aruncat în mare, a afirmat luni un oficial american din domeniul Apărării.

3358 afișări
Imaginea articolului Ceremonie funerară pentru Osama ben Laden, la bordul unui portavion american

Ceremonie funerară pentru Osama ben Laden, la bordul unui portavion american (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ceremonia a început luni la ora 5.10 GMT (8.10, ora României) şi s-a terminat după 50 de minute, a precizat oficialul de rang înalt, sub protecţia anonimatului.

"Procedurile tradiţionale pentru ceremoniile funerare islamice au fost urmate", a adăugat el.

Corpul lui ben Laden a fost spălat, apoi plasat într-un giulgiu alb, care a fost depus într-un sac. Un ofiţer a citit un text religios pe care un interpret l-a tradus în arabă, a precizat el.

Corpul a fost apoi pus pe o placă, balansată pentru ca trupul să cadă în ocean.

Unul dintre cele 11 portavioane americane se află în permanenţă în largul coastelor pakistaneze pentru ca avioanele sale să poată participa la conflictul din Afganistan.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici