Chile: familia poetului Neruda şi Partidul Comunist chilian solicită noi expertize

Partidul Comunist chilian şi familia lui Pablo Neruda au cerut marţi unui judecător să ancheteze o presupusă otrăvire a poetului cu arme biologice, în condiţiile în care o serie de analize amănunţite au înlăturat, recent, ipoteza asasinării prin otrăvire a scriitorului sud-american.

98 afișări
Imaginea articolului Chile: familia poetului Neruda şi Partidul Comunist chilian solicită noi expertize

Salvador Allende, Pablo Neruda (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

Această expertiză suplimentară ar trebui să vizeze mai ales descoperirea unor urme de "iperită, gaz sarin, stafilococi sau substanţe botulice", agenţi biologici dezvoltaţi de regimul dictatorial al lui Augusto Pinochet (1973-1990) şi care ar putea fi asociaţi cu moartea renumitului scriitor sud-american, laureat al premiului Nobel pentru literatură, a anunţat purtătorul de cuvânt al Partidului Comunist chilian, Eduardo Contreras.

Această solicitare intervine în contextul în care, vineri, un grup de experţi internaţionali a anunţat că nu a descoperit substanţe toxice în rămăşiţele exhumate ale poetului, în afara medicamentelor pe care acesta le lua pentru a-şi trata cancerul de prostată cu care fusese diagnosticat.

"Vrem să cunoaştem adevărul", a declarat nepotul lui Pablo Neruda, Rodolfo Reyes, la postul Radio Coperativa. "Vrem să ştim din ce motiv a murit", a adăugat el.

"Trebuie să continuăm să căutăm adevărul prin toate mijloacele", a spus Eduardo Contreras.

Pablo Neruda a murit pe 23 septembrie 1973, la 12 zile după puciul generalului Pinochet împotriva preşedintelui socialist Salvador Allende.

Potrivit certificatului de deces eliberat de junta militară, scriitorul a murit din cauza unui cancer de prostată, dar, potrivit şoferului său din epocă, Manuel Araya, poetul ar fi murit în urma unei injecţii misterioase care i-ar fi fost administrată cu o zi înainte de plecarea sa programată în Mexic, unde intenţiona să se exileze şi să coordoneze opoziţia faţă de regimul generalului Pinochet.

După o îndelungată bătăie judiciară, exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Pablo Neruda a avut loc în aprilie, la Isla Negra, pe coasta chiliană, ultimul loc de reşedinţă al poetului.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici