La Conferința Mondială a Roboților de la Beijing, care s-a încheiat marți, China și-a afișat ambițiile uriașe în domeniul roboților umanoizi, prezentând modele cu aspect tot mai realist și la prețuri mai accesibile.
În fața miilor de vizitatori, androizii au servit popcorn, au jucat șah și chiar au demonstrat abilități de fotbal. Însă aceste spectacole nu ascund faptul că „roboții umanoizi încă au dificultăți să proceseze și să răspundă mediului înconjurător, o limitare care îi împiedică să ocupe majoritatea rolurilor practice la locul de muncă”, iar utilizarea lor zilnică este încă un obiectiv îndepărtat, spun specialiștii citați de CNBC.
„Momentul în care roboții umanoizi vor putea face 80% din munca fizică a unui om este la câteva decenii distanță”, potrivit lui Jay Huang, director general al companiei americane de servicii financiare și cercetare Bernstein. În prezent, folosirea lor comercială este limitată la ghidarea vizitatorilor sau la sarcini repetitive în fabrici.
Un alt obstacol major este lipsa modelelor avansate de inteligență artificială și a datelor suficiente pentru antrenament. Economistul Bob Chen a explicat că „modelele mari de limbaj (precum ChatGPT n.r) au funcții limitate, dar roboții au nevoie de intrări complexe, multimodale, iar ieșirile lor sunt acțiuni și comportamente, nu cuvinte”. Cu alte cuvinte, AI pentru roboți este mult mai complexă decât AI pentru text, pentru că trebuie să proceseze simultan mai multe tipuri de informații și să le transforme în mișcări și comportamente, nu doar în cuvinte.
Chiar și așa, competiția cu SUA alimentează investițiile și accelerează ritmul dezvoltării. Prețurile roboților scad rapid: compania Unitree a lansat un model R1 la doar 5.249 de dolari, mult sub costul altor roboți. „China acționează extrem de rapid în multiplicarea produselor și scenariilor de utilizare”, spun specialiștii.
Deși integrarea roboților umanoizi în viața de zi cu zi pare încă departe, China nu încetinește ritmul, văzând în aceștia o componentă strategică a viitorului său tehnologic.