Guvernatorul regiunii Donețk, Vadym Filașkin, a anunțat că atacul a avut loc în jurul orei 10:00, când o bombă aeriană de tip FAB-250, echipată cu modul de planare și corecție, a fost aruncată asupra unei zone rezidențiale din Kostiantynivka.
Printre victime se află două femei de 62 și 65 de ani și trei bărbați cu vârste de 65, 67 și 74 de ani, toți surprinși pe stradă în momentul exploziei.
Conform Kyiv Independent, patru blocuri de apartamente au fost grav avariate. „Fiecare civil din regiunea Donețk este o potențială victimă a unui nou atac rusesc.
Fiți responsabili, evacuați din timp!”, a îndemnat guvernatorul pe Telegram.