Clubul de fotbal Everton a fost achiziţionat de un fond de investiţii din SUA

Clubul de fotbal Everton din Liverpool, Anglia, care evoluează în Premier League, a fost achiziţionat de un fond de investiţii din SUA, potrivit Reuters.

130 afișări
Imaginea articolului Clubul de fotbal Everton a fost achiziţionat de un fond de investiţii din SUA

Sursa foto: Twitter

Cumpărătorul din SUA este 777 Partners, a anunţat vineri clubul britanic.

Fondul de investiţii din Miami preia clubul de la miliardarul Farhad Moshiri contra sumei de 550 de milioane de lire sterline (685 milioane de dolari americani).

Americanii au semnat un acord de principiu cu Moshiri pentru a-i achiziţiona participaţia de 94,1% din club. Acordul ar trebui să fie finalizat până la 1 ianuarie 2024, se arată într-un comunicat al clubului.

777 Partners mai deţine cluburile de fotbal Genoa şi Standard Liege, dar şi acţiuni la Sevilla şi la Melbourne Victory.

Moshiri, fost acţionar al Arsenalului, a cumpărat pentru prima dată o participaţie de 49,9% la Everton în 2016. Până în ianuarie 2022, el şi-a mărit participaţia la 94,1% cu o injecţie de capital de 100 de milioane de lire sterline.

Deşi Moshiri a investit aproape 800 de milioane de dolari în transferuri, echipa nu a avut rezultate şi a alunecat din jumătatea superioară a clasamentului pentru a se implica în lupta pentru evitarea retrogradării. De asemenea, clubul a avut pierderi financiare timp de cinci ani la rând şi în prezent este vizat de o investigaţie privind presupuse încălcări ale regulilor de fair-play financiare din Premier League.

În ciuda pierderilor, clubul a început construirea unui nou stadion care va costa 760 de milioane de lire sterline, potrivit lui Moshiri.

Noii proprietari vor finaliza stadionul.

Şi anul acesta Everton are un început slab de campionat. După primele patru etape, formaţia are un singur punct şi se află pe locul 18. Sezonul trecut, Everton s-a salvat de la retrogradare pe final de campionat reuşind să încheie pe locul 17 în clasament.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici