Coaliţia de centru-dreapta câştigă alegerile legislative din Letonia - exit-poll

Coaliţia de centru-dreapta aflată la putere a câştigat sâmbătă alegerile legislative în Letonia, în timp partidul de opoziţie al rusofonilor s-a clasat pe locul al doilea, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.

136 afișări
Imaginea articolului Coaliţia de centru-dreapta câştigă alegerile legislative din Letonia - exit-poll

Coaliţia de centru-dreapta câştigă alegerile legislative din Letonia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Scrutinul, care s-a desfăşurat în contextul îngrijorărilor provocate de criza din Ucraina şi politica agresivă a Rusiei, i-a adus coaliţiei de la putere 63 de mandate în Parlament, conform unui sondaj al Institutului SKDS.

Principala forţă a coaliţiei, formaţiunea Unitatea, a obţinut 25 de locuri, în timp ce partidul rusofonilor Armonie (de stânga) a primit 23 de mandate.

"Acesta este un vot de încredere în partidul Unitatea şi în coaliţie (...). Aceasta înseamnă că oamenii vor să ne continuăm munca", a declarat preşedinta Parlamentului, Solvita Aboltina, pentru televiziunea publică.

Ceilalţi doi membri ai coaliţiei, Alianţa Naţională şi partidul Verzii şi Agricultorii, sunt creditaţi cu câte 19 locuri fiecare.

Dacă formaţiunea Unitate este în mod clar principalul învingător al acestui scrutin, nu se ştie în prezent dacă preşedintele Andris Berzins va cere premierului în exerciţiu Laimdota Straujuma să formeze noul Guvern.

Mai mulţi analişti apreciază că Berzins ar putea să-l prefere pe fostul comisar european pentru Dezvoltare Andris Piebalgs.

Anexarea Crimeii de către Rusia şi intervenţia acestui stat în estul Ucrainei au marcat puternic climatul electoral din Letonia, o mică ţară baltică cu două milioane de locuitori, membră a NATO şi a UE.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici