COD PORTOCALIU de alertă în Islanda, după o nouă erupţie a vulcanului Bardarbunga - VIDEO

Islanda a emis din nou un cod roşu de alertă în zona vulcanului Bardarbunga, retrogradat ulterior la cod portocaliu, după o nouă erupţie produsă duminică dimineaţă, ceea ce presupune o interdicţie parţială a traficului aerian deasupra vulcanului, relatează AFP.

543 afișări
Imaginea articolului COD PORTOCALIU de alertă în Islanda, după o nouă erupţie a vulcanului Bardarbunga - VIDEO

COD PORTOCALIU de alertă în Islanda, după o nouă erupţie a vulcanului Bardarbunga - VIDEO (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Erupţia s-a produs cu puţin înainte de ora 06.00 GMT (09.00, ora României), aproape în aceeaşi zonă ca vineri, a precizat Institutul meteorologic islandez, responsabil cu monitorizarea activităţii vulcanice, care a anunţat alerta.

Această alertă prevede o interdicţie a tuturor zborurilor la altitudine mai mică de 1,8 kilometri, pe o rază de 18,5 kilometri în jurul vulcanului.

Aceasta este a treia oară într-o săptămână când Islanda emite o alertă cu cod roşu din cauza activităţilor seismice în apropiere de Bardarbunga.

UPDATE 22:29 Islanda a coborât de la roşu la portocaliu alerta în zona vulcanului Bardarbunga,după o nouă erupţie

Islanda a coborât nivelul de alertă de la roşu la portocaliu în zona vulcanului Bardarbunga, după o nouă erupţie produsă duminică dimineaţă, ceea ce a antrenat o interdicţie parţială a traficului aerian deasupra vulcanului, relatează AFP.

Nivelul de alertă a fost coborât la "portocaliu" după câteva ore de la emiterea codului roşu. Decizia de a coborî nivelul de alertă a fost luată după ce s-a constatat că noua erupţie nu a provocat degajarea unor cantităţi mari de cenuşă vulcanică în atmosferă.

Vulcanul Bardarbunga, situat sub cel mai mare gheţar din Islanda, cu o înălţime de circa 2.000 de metri, este considerat suficient de periculos pentru a ameninţa, în cazul unei erupţii, traficul aerian din nordul Europei şi Atlanticul de Nord, aşa cum a fost la erupţia vulcanului Eyjafjallajokull în 2010.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici