Coliziune între două nave la Hong Kong: 11 persoane au fost date dispărute

Unsprezece membri din echipajul unui cargobot chinez au fost daţi dispăruţi luni, după ce nava a lovit un transportor de containere şi s-a scufundat în apropiere de Hong Kong, au anunţat echipe de intervenţie, relatează AFP.

371 afișări
Imaginea articolului Coliziune între două nave la Hong Kong: 11 persoane au fost date dispărute

Coliziune între două nave la Hong Kong: 11 persoane au fost date dispărute

Coliziunea a avut loc în apropierea Insulei Po Toi, la sud de Hong Kong, a declarat pentru AFP un reprezentant al pompierilor.

"Două nave comerciale s-au lovit una de cealaltă, iar una s-a scufundat", a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Un bărbat a fost salvat de către o navă de pescuit şi a fost spitalizat. El prezenta răni uşoare la nivelul mâinilor şi picioarelor.

Operaţiuni de căutare, la care participau un elicopter şi mai multe nave, au fost angajate în legătură cu autorităţile chineze, în încercarea de a găsi cei 11 marinari daţi dispăruţi.

În imagini aeriene, difuzate de către posturi de televiziune, apare o peliculă de petrol la locul unde a avut loc coliziunea.

Apele teritoriale ale Hong Kongului, unul dintre cele mai mari porturi din lume, sunt foarte circulate. Sute de nave - de la sampane din lemn şi până la cargoboturi uriaşe - le parcurg zilnic.

În octombrie 2012, o coliziune între un feribot rapid şi o navă de agrement s-a soldat cu 39 de morţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici